Ce să faci atunci când scapi telefonul în apă
Sunt puţine persoane care pot spune că nu li s-a întâmplat niciodată să îşi ude smartphone-ul, sau că nu le-a căzut telefonul în apă niciodată.

Totuşi, când te pomeneşti că telefonul ţi-a căzut în apă, nu înseamnă neapărat că e bun de aruncat la gunoi. Iată o serie de sfaturi utile care te-ar putea ajuta.
În primul rând, nu te panica. Nu sta să te gândeşti câţi bani ai dat pe el sau cum vor reacţiona apropiaţii tăi. Scoate-l repede din apă. După ce ai făcut asta, dacă telefonul este încă aprins, trebuie să-l stingi neapărat, să-i scoţi bateria, cartela SIM dar şi cardul microSD. Apoi foloseşte prosoape de hârtie pentru a usca cât mai bine telefonul care a căzut în apă.
Ca să te asiguri că ai curăţat şi zonele mai puţin accesibile, precum mufa pentru căşti de exemplu, apelează la un aspirator. Vei fi tentat să pui mâna pe un foehn, dar acesta va face mai mult rău decât bine. Aerul va împinge apa şi mai adânc în aparat. Aspiratorul trebuie să-l ţii la aproximativ 10 centimetri deasupra lui ca să tragi apa în afară.
Pasul următor este să iei smartphone-ul şi să îl pui într-o pungă cu orez sau cereale uscate, care vor absorbi restul de umezeală din gadget. Cel mai indicat este să foloseşti gel de silice, adică acele biluţe transparente care pot fi găsite în cutiile de încălţăminte sau în rucsacele noi.
Telefonul trebuie să stea aşa între 48 şi 72 de ore. Nu te grăbi să-l scoţi de acolo, pentru că în momentul în care îl aprinzi, dacă circuitele nu sunt complet uscate rişti să îl arzi.


