Care sunt ţările cu cei mai mulţi fumători din lume
n raport realizat recent de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că degradarea sănătăţii de pe urma consumului de tutun este, la nivel global, de circa 500 de miliarde de dolari. În timp ce în unele state precum SUA fumătorii s-au împuţinat ca urmare a campaniilor duse, exista altele unde autorităţile nu sunt aşa de înverşunate împotriva producătorilor de ţigări, scrie Discovery.

În China au murit până în prezent circa 1,2 milioane de oameni, din cei 1,3 miliarde, din cauza complicațiilor de pe urma fumatului. Acest număr ar putea ajunge la 3,5 milioane în 2020. China este nu doar cel mai mare producător de țigări, dar și cea mai mare piață. Potrivit aceluiaşi raport, tot în China s-au aprins 40% din țigările fumate în 2009. Sunt circa 350 de milioane de fumători în China, din care 50 de milioane sunt tineri, conform The People’s Daily. Aproximativ 540 de milioane de oameni sunt fumători pasivi.
În Grecia, ţigările fumate pe cap de locuitor sunt mai multe decât oriunde în lume. În 2008, cei 3,8 milioane de fumători fumau 3.055 de ţigări anual fiecare, arată statisticile citate de Seattle Times. Aproximativ 40% dintre adulţii din Grecia fumează, semnificativ mai mult decât media de 29% din UE, conform BBC.
Fumatul în rândul minorilor e, de asemenea, o problemă aici. Statisticile arată ca între 10 – 32% dintre adolescenţii de 15 ani fumează, la fel ca 50% dintre cei de 16 – 19 ani. În 2010, Grecia a interzis fumatul în locurile publice şi reclamele la ţigări.
Turcia, însă, are cea mai mare rata de mortalitate dintre toate naţiunile de pe urma complicaţiilor cauzate de fumat. În jur de 37% dintre decesele din rândul bărbaţilor din Turcia, în 2004, au la bază fumatul.
În pofida măsurilor luate, cum ar fi interzicerea acestei activităţi în locurile publice sau taxele mari, care au dus la scumpirea ţigărilor, aproape o treime din populaţia Turciei fumează, iar numărul fumătorilor e în creştere.
În Maldive este cel mai mare procentaj de femei care mor de pe urma bolilor ce au la baza fumatul. Conform unui raport recent, aproape un sfert dintre femeile care au murit în 2004 au avut că principala cauză a decesului fumatul. La o populaţie de 360.000, în 2010 s-au importat 346 de milioane de ţigări.
Libanul are, de asemenea, o cultură vastă în ceea ce priveşte acest obicei, care nu se limitează doar la ţigări, ci şi la narghilea. Aceasta din urmă este la fel de nocivă ca ţigările, în ciuda percepţiei generale. Aici există cel mai mare procentaj de fumători adulţi din lume, conform unui raport publicat în 2009 de OMS. 58% dintre adulţii din Liban fumează. Şi în rândul adolescenților de 13 – 15 ani, 65% au acelaşi viciu. Şi în Liban în 2011 s-a interzis fumatul în locurile publice, aici intrând restaurantele, cafenelele, avioanele.
Populaţia Rusiei este în scădere, iar unul dintre factori este fumatul, care măreşte numărul deceselor ce nu au cauze naturale. În jur de 44 de milioane din cei 138 de milioane de ruşi fumează, din estimările Guvernului. Mai bine de 400.000 de ruşi mor anual din cauza fumatului.


