Automobile legendare: Maserati Quattroporte
Un lucru pe care puţini îl cunosc despre acest model, este că a cincea generaţie Quattroportea fost elaborată împreună cu specialiştii companiei Ferrari, cea care în anul 1999 a cumpărat acţiunile Maserati!
Pe atunci, modelul a fost desenat de casa italiană de design Pininfarina, care i-a aplicat un stil clasic, dar totodată FOARTE dinamic. Astfel, Maserati Quattroporte se laudă cu o parte frontală proeminentă, unde elementul principal este logoul care domină grila de mari dimenisuni.
Dar înainte a porni motorul, vreau să vorbim un pic despre interiorul acestui model cu patru uşi, de la care vine de altfel vine şi numele Quattroporte. Eu am rămas impresionat de cât de bine este gândit habitaclul italianului!
Aici dispui doar de materiale de cea mai bună calitate, piele fină, lemn natural şi aluminiu. Îmi place şi atenţia pentru detalii, printre care şi aceste mânere foarte originale confecţionate din piele naturală. Un detaliu nesemnificativ, dar pe care nu l-am văzut la nici o maşină testată de mine anterior.
Există foarte mulţi care chiar dacă au banii necesari şi-ar dori un Ferrari sedan, însă un astfel de model probabil niciodată nu va fi construit în Maranello. În schimb acest Quattroporte se apropie tot mai mult de tipajul unui Ferrari sedan. Pe locul din spate al acestui model te vei simţi întotdeauna foarte confortabil şi asta pentru că totdeauna te vei bucura de materiale de cea mai bună calitate.
Piele naturală, inserţii naturale din lemn, foarte multe inserţii cu numele Maserati sau Quattroporte asta ca să nu uiţi cumva în ce maşină te afli. În cazul în care pe locul din faţă nu stă nimeni întotdeauna vă puteţi mări spaţiul pentru picioare, iar astfel să vă bucuraţi de o călătorie cât mai confortabilă.
Vă spuneam că sub capota lui Maserati Quattroporte stă un propulsor foarte special, unul de origine Ferrari, care a fost modificat uşor de inginerii Maserati. Acesta este un V8 natural aspirat care este asamblat la aceeaşi uzină unde Ferrari asamblează propulsoarele pentruFerrari 458 Italia sau noul LaFerrari. Vorbim despre o unitate care produce 400 de cai şi livrează 460 Nm, putere transmisă pe puntea din spate cu ajutorul cutiei robotizate cu 6 trepte.
Motorul produce un sunet pur italian, unul care atinge o cotă maximă pe la 6.000 rpm! Aşa cum acesta este cel mai slab Quattroporte, forţa motorului nu te apasă prea tare în scaun, însă este suficientă ca să atingi viteze mari de peste 200 km/h! Cutia robotizată este cea care nu mi-a plăcut cel mai mult la acest model, este foarte prost setată şi ajungi să te enervezi pe ea de fiecare dată când schimbă zmuncind treptele. A fost o cutie foarte criticată pe timpuri, însă prin apăsarea unui singur buton de pe consola centrală, treptele pot fi schimbate şi în regim manual cu ajutorul padelelor.
Este un adevărat privilegiu să conduci un model Maserati şi sunt foarte norocos să am această ocazie aici la noi acasă pentru că în caz contrar trebuie să mă rog câteva luni la producătorul italian ca să-mi livreze un asemenea model.
Autostrăzile cu asfalt bun ar fi habitatul natural al acestui model care atinge suta în 5 secunde şi poate ajunge până la o viteză maximă de 275 km/h! Noi nu avem aşa ceva în ţara noastră, unde manevrabilitatea lui Quattroporte este pusă la grea încercare de gopile din asfalt. Noroc că aceasta este formidabilă, demnă de o maşină sportivă de origine italiană!
Quattroporte este un model foarte important pentru producătorul italian, pentru că odată cu lansarea acestuia pe piaţă, Maserati a inventat un nou segment de automobile, pe cel al maşinilor sportive cu patru uşi. Asta a adus mulţi clienţi noi pentru producătorul italian, care de curând a lansat la Salonul Auto de la Geneva o nouă generaţie Quattroporte, cea care a făcut ca precedentul model să intre în istoria mărcii ca unul dintre cele mai importante din toate timpurile.











