theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Ноября 2012, 10:16
599
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

A fost identificată cea mai indepartata galaxie din Univers

Astronomii au descoperit cea mai îndepărtată galaxie din Univers, care este atât de veche încît lumina ei a călătorit prin spaţiu timp de 13,3 miliarde de ani înainte de a ajunge pe Terra, informează AFP.

A fost nevoie de puterea combinată a telescoapelor spaţiale Hubble şi Spitzer pentru a detecta această galaxie
A fost nevoie de puterea combinată a telescoapelor spaţiale Hubble şi Spitzer pentru a detecta această galaxie

Denumită MACS0647-JD, cea mai "bătrînă" dintre galaxiile cunoscute a putut fi observată aşa cum era ea cu doar 420 de milioane de ani după Big Bang, într-o perioadă în care Universul avea doar 3% din vîrsta lui actuală (13,7 miliarde de ani).

A fost nevoie de puterea combinată a telescoapelor spaţiale Hubble şi Spitzer pentru a detecta această galaxie. Astronomii ar fi văzut doar lumina unui "foc" dacă nu ar fi recurs în plus la cel mai puternic "zoom" care există în prezent: fenomenul se intitulează "lentilă gravitaţională" şi a fost descris de Albert Einstein.

Einstein a prezis în urmă cu aproape un secol, în teoria relativităţii generalizate, că obiectele foarte masive, precum ciorchinii galactici, au un cîmp gravitaţional atît de puternic, încît reuşesc să devieze razele luminoase care trec prin apropiere. Uneori, această deformare acţionează ca o lupă uriaşă, amplificînd imaginea percepută de un observator situat de cealaltă parte a sa.

Un telescop cosmic de acest tip a permis savanţilor implicaţi în proiectul CLASH (Cluster Lensing and Supernova survey with Hubble) să repereze această galaxie "venerabilă" aflată la mare depărtare în spaţiu, se afirmă într-un comunicat postat pe site-ul telescopului Hubble.

După o călătorie de 8 miliarde de ani, lumina emisă de MACS0647-JD a trecut pe lângă un ciorchine galactic masiv, care a amplificat-o considerabil, făcînd-o să pară mult mai strălucitoare decît era în realitate, pentru astronomii aflaţi de cealaltă parte a obiectivului.

"Acest ciorchine realizează ceea ce niciun telescop fabricat de om nu ar fi putut să facă. Fără această amplificare, observarea acestei galaxii ar fi fost o încercare herculeană", a declarat Marc Postman, coordonatorul proiectului CLASH.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована