500 de milioane de oameni folosesc acest produs
Pe lângă inteligenţă românii au dovedit în repetate rânduri cât sunt de creativi şi competitivi, iar această afacere cu un succes răsunător pe marile pieţe internaţionale este o dovadă de netăgăduit.

Doi ingineri români, Florin şi Măriuca Talpeş controlează această afacere de milioane de dolari. Business-ul este unul în domeniul software-urilor antivirus - BitDefender a ajuns să fie utilizat de peste 500 de milioane de oameni la nivel mondial.
Pe continentul european, Germania este clientul numărul 1, apoi urmează ţări precum Finlanda sau Danemarca.
Florin Talpeş, directorul executiv şi fondatorul acestei companii româneşti de succes spune că 80% din cei 600 de angajaţi ai BitDefender sunt localizaţi în România - la sediile din Bucureşti, Timişoara, Iaşi sau Cluj.


