Tortul de nunta - trenduri pentru 2014
Tortul este ultima impresie cu care pleacă invitații acasă de la petrecere, așadar trebuie să fie o alegere cât mai impresionantă. Iată care sunt trendurile anului 2014 în ceea ce privește designul lor.
Extravagant și neconvențional
Torturi de nuntă mai extravagante, mai înalte și cu detalii mai atent lucrate. Aspectul estetic joacă un rol din ce în ce mai important. Binențeles, gustul trebuie să fie cel puțin la fel de savuros. De la decorațiunile amuzante și până la tortul cu tematică populat de micuți zombie și bălți de sânge, tortul teren de fotbal... anul acesta se poatră noncomformismul.

Broderii șe dantele comestibile
Tortul de nuntă inspirat din ținuta miresei: cu broderii și dantele comestibile. O adevărată operă de artă care îi va impresiona chiar și pe cei mai pretențioși invitați. Până și florile comestibile care reproduc sau se asortează cu florile din buchetul de mireasă sunt binevenite. Acestea arată atât de realist încât nu te poți îndura să le mănânci.

Poleit cu aur
Decorațiuni aurii și mult sclipici. Tortul va fi o bijuterie în adevăratul sens al cuvântului, ”poleit” cu aur. Iar dacă rochia miresei are și ea câteva detalii aurii cu atât mai bine!
Decorațiuni ne-comestibile
Imaginația îți stă la dispoziție: de la panglicile și fundele din satin, broșele cu multe pietre transparente și florile naturale își vor câștiga locul de onoare și pe tortul de nuntă.

Modern și minimalist
Tortul cu detalii moderne minimaliste, pictat manual sau cu decorațiuni retro. Pe lângă banalele flori comestibile au apărut multe alte influențe moderne în decorarea tortului. Oriunde vei alege să-l comanzi, vei avea la dispoziție o mulțime de modele standard de tort pentru nuntă dar asta nu înseamnă că trebuie să îți limitezi alegerile. Poți avea mai mult de atât dacă știi ce vrei.

Experții cofetari și-au dat cu părerea care vor fi cele mai trendy designuri de tort de nuntă în 2014. Tu ce fel de tort ai vrea să alegi pentru nunta ta?


