Soția primarului de Orhei cântă în limba română legendara „Romantică”
Soția Primarului de Orhei, Ilan Șor, cunoscuta cântăreață a estradei ruse, Jasmin, a interpretat legendara piesă „Romantică” din repertoriul Sofiei Rotaru, pe scena festivalului „Jara -2017”, care s-a desfășurat la Baku, Azerbaidjan.

În cadrul festivalului care este urmărit de peste zece mii de spectatori, evoluează interpeți din Rusia, Azerbaidjan, precum și din alte țări din spațiul CSI. Supriza festivalului din acest an a fost piesa „Romantică” interpetată de Jasmin în limba română. Versurile acestei piese aparțin renumitului poet Grigore Vieru, iar muzica aparține compozitorului Anatolie Chiriac din Moldova, scrie realitatea.md.
„Vreau să mulțumesc autorilor Anatalie Chiriac și Grigore Vieru pentru această piesă minunată! Vreau să mulțumesc Sofiei Rotaru, pentru faptul că a dăruit viață lunga acestui cântec!”, a declarat Jasmin de pe scena festivalului.


