Moscova: O moldoveancă ar fi jefuit familia la care lucra menajeră
O femeie originară din Moldova, care muncea în casa unor ruși în calitate de menajeră este bănuită de furtul mai multor bunuri din locuința acestora.

Presa rusă citată de stirilocale.md, scrie că, proprietara locuinței, revenită dintr-o călătorie din străinătate, a descoperit că o parte din bunurile sale personale au dispărut. Pentru că era nevoită să plece, din nou, în străinătate, femeia nu a anunțat despre furt. Aceasta o suspecta pe moldoveancă, care muncea menajeră în locuința ei.
Mai târziu fiul victimei și-a telefonat mama și o anunța că moldoveanca a plecat în Republica Moldova pentru că i-a decedat tatăl. Mai mult, acesta i-a spus mamei sale că înainte de plecare, servitoarea s-ar fi izolat, pentru câteva ore, în camera unde se aflau bunurile furate. Acesta nu a deranjat-o, întrucât a considerat că în astfel de momente femeia avea nevoie de singurătate.
În aceeași zi, menajera a plecat în Moldova, deconectând telefonul. Daunele provocate în urma furtului au fost estimate la peste un milion și jumătate de ruble rusești.


