Moment bizar la Grammy. Reacția Lordei după reprezentația lui Pink
Lorde nu a cântat pe scena premiilor Grammy 2018, însă și-a făcut prezența cunoscută din cauza reacției pe care a avut-o după reprezentația lui Pink.

Cântăreața din Noua Zeelandă a părut neimpresionată de spectacolul oferit de Pink pe scenă, la cele mai mari premii muzicale.
Pink și-a obișnuit spectatorii cu performanțe acrobatice și ținute excentrice, însă anul acesta, artista americană a renunțat la coregrafii sofisticate și a purtat un tricou alb și o pereche de blugi, în timp ce a cântat melodia „Wild Hearts Can't Be Broken”, potrivit metro.co.uk, citat de Digi24.
Cu toate că majoritatea spectatorilor au aplaudat-o pe Pink, care a fost acompaniată și de un traducător al limbajului mimico-gestual, Lorde nu a schițat nici urmă de entuziam, ba chiar părea supărată și a aplaudat-o foarte discret pe artista de 38 de ani.
Pe de altă parte, Lorde părea excesiv de încântată de reprezentația Rihannei.
Reacțiile pe Twitter nu au întârziat să apară:
„De ce e Lorde atât de enervată după show-ul lui Pink?”, scrie un internaut.
„Lorde ți-am văzut fața plictisită. Pari puțin amețită după reprezentația lui Pink”, adaugă alt utilizator Twitter.
Albumul „Melodrama” al lui Lorde a fost nominalizat la categoria albumul anului, alături de Childish Gambino („Awaken, My Love!”), Jay-Z („4:44”), Kendrick Lamar („Damn”) și „24K Magic” al lui Bruno Mars. Acesta din urmă a fost desemnat câștigător la această categorie.
Bruno Mars a câştigat şapte trofee la cea de-a 60-a ediţie a galei premiilor Grammy, inclusiv la categoriile cel mai bun cântec al anului şi înregistrarea anului.
@lorde ‘s expression after @Pink performance??? WTH?? Baby claps?? Is there some sort of beef here I don’t know about?? #grammys pic.twitter.com/5O0vI15fdZ
— Pemberley Rose (@Pemberley_Roses) 29 января 2018 г.


