theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
7 Сентября 2017, 21:00
471
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Meghan Markle, despre cum l-a întâlnit pe Prințul Harry: Suntem un cuplu. Suntem îndrăgostiți

Actrița americană Meghan Markle a vorbit pentru prima dată în public despre relația sa cu prințul Harry în cadrul unui interviu publicat marți în revista Vanity Fair, informează AFP.

Meghan Markle, despre cum l-a întâlnit pe Prințul Harry.
Meghan Markle, despre cum l-a întâlnit pe Prințul Harry.

Una dintre vedetele serialului american "Suits", Markle a declarat prestigioasei reviste că povestea de dragoste dintre ea și prinț începuse cu mai multe luni înainte de a ieși la iveală anul trecut, scrie digi24.ro.

"Suntem un cuplu. Suntem îndrăgostiți. (...) Suntem fericiți. Personal, ador o poveste de dragoste frumoasă", a precizat Meghan pentru Vanity Fair.

Actrița californiană de 36 de ani a povestit că l-a întâlnit pe Harry în iulie 2016, la Londra, prin intermediul unor prieteni comuni.

"Am început să ne vedem extrem de discret timp de circa șase luni înainte să afle presa și am lucrat în toată acea perioadă, astfel încât singurul lucru care s-a schimbat a fost percepția oamenilor", a declarat actrița citată de Agerpres.

Harry, care va împlini în câteva zile vârsta de 33 de ani, a recunoscut public relația cu Meghan în luna noiembrie, la doar patru luni după ce s-au întâlnit.

"Nimic nu s-a schimbat în privința mea. Sunt încă aceeași persoană", a adăugat actrița, originară din Los Angeles, subliniind că nu s-a lăsat niciodată definită de relațiile sale.

Ea a recunoscut însă că povestea de dragoste cu una dintre personalitățile cele mai urmărite de pe planetă nu este fără dificultăți și că "în unele zile poate fi mai dificil decât în altele". "Am însă întotdeauna acest sistem de sprijin în jurul meu și, bineînțeles, sprijinul iubitului meu", a precizat ea.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована