theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
19 Августа 2016, 13:21
586
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Turcia îşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană până în anul 2023

Turcia şi-a propus să se alăture la Uniunea Europeană până în anul 2023, a declarat ambasadorul turc la UE, informează site-ul postului Deutsche Welle, citat de Mediafax.ro.

Turcia îşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană până în anul 2023. Foto: sandiegouniontrib.com
Turcia îşi doreşte aderarea la Uniunea Europeană până în anul 2023. Foto: sandiegouniontrib.com

Într-un interviu pentru cotidianul german Die Welt, ambasadorul Turciei la UE, Selim Yenel a declarat că obiectivul Ankarei este acela de a se alătura Uniunii Europene până în 2023, când se celebrează centenarul republicii turce.

"Ar fi punctul culminant pentru ţara mea să fie membră a UE în acel moment," a adăugat Yenel.

Oficialul turc a mai afirmat că, pe termen lung, a nu fi membră a Blocului european este inacceptabil pentru ţara sa.

Recent, Michael Roth, ministrului german pentru Afaceri Europene a declarat că Turcia va avea de parcurs un "drum lung şi dificil" până la obţinerea liberalizării regimului vizelor pentru Uniunea Europeană, iar perspectivele pe termen scurt nu sunt încurajatoare, care a adăugat că: "Atâta timp cât nu au fost îndeplinite cele 72 de criterii - şi câteva sunt încă deschise - liberalizarea vizelor nu poate avea loc."

Mai mult, postul german ARD a publicat o parte dintr-un raport guvernamental confidenţial, care ar arăta că administraţia Recep Tayyip Erdogan oferă susţinere organizaţiilor islamiste din Orientul Mijlociu, inclusiv din Siria.

Turcia este candidată pentru aderarea la UE încă din anul 1999, dar progresul spre acest obiectiv este foarte lent, Bruxellesul fiind îngrijorat de campania de epurări declanşată în urma loviturii de stat eşuate din luna iulie şi de modul în care se derulează operaţiunile împotriva militanţilor kurzi.

Cancelarului austriac Christian Kern a sugerat chiar încetarea negocierilor privind admiterea Turciei în Uniunea Europeană.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована