A fost desemnată cea mai frumoasă femeie din lume
Miss Filipine, Megan Young a câștigat mult râvnitul titlu de Miss World 2013, învingând alte 126 de concurente la o ceremonie strălucitoare care a avut loc ieri, 28 septembrie, în Bali, Indonezia.
![]()
Megan Young s-a născut în Statele Unite ale Americii, țară pe care a părăsit-o la vârsta de 10 ani. Potrivit site-ului oficial Miss World, Megan Young are 23 de ani și în prezent studiază „Digital Film making”. De la vârsta de 15 ani, Megan a început să se filmeze în diferite filme, emisiuni de televiziune, precum și în calitate de prezentatoare. Visul ei este de a trece în spatele camerei și de a deveni regizor. Totodată aceasta se declară o fană înrăită a jocurilor video și a cărților din seria Harry Potter.
![]()
Filipine, țara pe care tânăra a reprezentat-o, s-a clasat anul trecut pe locul 2 în cadrul aceluiași concurs.
![]()
Primele cinci finaliste din acest an a ediției Concursul Miss World au fost din Franța, Filipine, Ghana, Brazilia, Spania.
![]()
Locurile doi și trei au fost cucerite de Miss Franța, Marine Lorphelin, și Miss Ghana, Carranzar Naa Okailey Shooter.


