Un bărbat de 28 de ani din Bubuieci s-a spânzurat în faţa casei
Un bărbat de 28 de ani a fost găsit spânzurat de o ţeavă chiar în fața casei în care locuia. Tragedia s-a produs, noaptea trecută, în comuna Bubuieci, din municipiul Chișinău.

Cel care a descoperit corpul neînsuflețit a fost fratele mai mare al victimei. Acesta susţine că aseară ambii au consumat alcool, după ce au făcut un parastas unui frate de-al lor, decedat acum o lună. Ulterior, victima plecase acasă, scrie publika.md.
„Am făcut fratelui meu de 40 de zile. Am băut câte un pahar de vin, iar el, pe la vreo ora cinci a venit acasă. Am făcut în deal la mine și a venit acasă", a spus fratele.
Înainte de a recurge la acest gest, bărbatul a ieşit din casă şi i-ar fi spus soţiei că pleacă la fratele său.
„Soția lui a zis că el a stat cât a stat și a zis că vine la mine. Iar eu cum nu aveam țigări, mi-am luat un prieten și am venit până la el și l-am găsit, aici aninat în vie", a zis fratele.
Victima era originară din satul Pervomaiscoe, raionul Hâncești şi locuia împreună cu soţia într-o casă din comuna Bubuieci pe care au închiriat-o. Cazul este cercetat de către angajații Inspectoratului de Poliție Ciocana.