Paza de corp a businesmanului Ilan Shor ar fi bătut un șofer în plină stradă la Moscova
Un filmuleț video plasat pe Internet a surprins o bătaie în trafic pe o stradă din Moscova. Altercația a avut loc între șoferii unor mașini de teren care cel mai probabil făceau parte din paza de corp a mașinii pe care o însoțeau, un Bentley cu numerele de înmatriculare М252ММ99.
Din poza făcută la locul incidentului, se vede și șoferul care se afla la volanul mașinii de lux. Potrivit bloggerilor ruși, acesta ar fi omul de afaceri din Republica Moldova Ilan Shor.
Mai mult, blogosfera susține că anume Shor este cel care conducea în acel moment Bentley-ul, transmite UNIMEDIA, cu referință la zyalt.livejournal.com.
Potrivit unui martor, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, pe o strada din Moscova. Totodată, martorul susține că un Bentley cu numărul М252ММ99 și un Gelandewagen cu numărul М490ММ99 i-au tăiat calea unui Nissan. Ulterior, șoferii au coborât din mașini pentru a clarifica situația. La scurt timp, însă, șoferul Nissanului a fost luat la pumni chiar în plină stradă de paza de corp a celui care se presupune a fi Shor.
Ceilalți participanți la trafic au preferat doar să urmărească scena, fără a se implica.„Кстати, уже выяснили, кто это! Какой-то молдавский гастарбайтер Илан Шор”, a scris unul dintre vizitatorii site-ului. (Apropo, deja se știe despre cine e vorba! Un anume gastarbaiter Ilan Shor - traducere din rusă).
![]()
![]()
Unele surse media rusești, menționează că nu este pentru prima dată când aceste mașini sunt implicate în incidente mai puțin legale pe străzile din capitala Federației Ruse. Într-un alt filmuleț video se vede cum echipajul din același Gelandewagen, pentru a trece de o intersecție, scoate pe geam un baston de polițist pentru a opri mașinile ce vin din sens opus.
Anterior în presă s-a vehiculat faptul că Ilan Shor ar deține pașaport diplomatic moldovenesc. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a respins, însă, informațiile. Numele lui Ilan Shor a fost menționat și în scandalul mașinilor de lux cu numere de înmatriculare diplomatice ale Ambasadei Republicii Moldova de la Moscova. Premierul Iurie Leancă a declarat în cadrul unei emisiuni TV că, deși nu știe cui aparțin mașinile de lux, este sigur de faptul că lui Ilan Shor i-au fost retrase numerele de înmatriculare dimplomatice.
Ilan Shor este cunoscut ca unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Moldova. S-a născut la 6 martie 1987 la Tel-Aviv, Israel. Este directorul general al companiei "Dufremol" şi preşedintele Clubului de Fotbal Milsami Orhei. În 2011 s-a căsătorit cu interpreta din Federaţia Rusă, Jasmin. Cei doi au împreună o fetiţă.


