theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
20 Мая 2017, 13:35
3 701
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Detalii despre cutremurul de aseară. Câte grade s-au înregistrat la Chișinău

Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 grade pe scara Richter, s-a produs vineri seara, 19 mai, în jurul orei 23.00, în regiunea Vrancea. Cutremurul a fost resimțit și în Republica Moldova, în special în zona de sud a țării.

Detalii despre cutremurul de aseară. Câte grade au fost în Capitală
Detalii despre cutremurul de aseară. Câte grade au fost în Capitală

Șeful Centrului de Seismologie Experimentală al Institutului de Geologie şi Seismologie din Chişinău, Ion Ilieş, a declarat pentru IPN că seismul s-a produs la adâncimea de 118 kilometri.

La Chișinău intensitatea seismică a fost de circa 3 grade, iar în raioanele Cahul și Leova – 3-4 grade, pe o scară de 12 grade. 

Localnicii din cele două raioane spun că au resimțit oscilațiile și s-a auzit și un vuet. Mai puțin chișinăuieni au resimțit cutremurul, fiind deja o oră târzie, dar și pentru că intensitatea a fost mică.

Ion Ilieș a menționat că în luna mai au fost înregistrate opt cutremure mai mari sau egale cu trei grade, în comparație cu șase în luna aprilie. În ultima perioadă se atestă o activitate seismică intensă.

Potrivit specialiștilor, pericol pentru viață pentru zona în care ne aflăm ar avea un cutremur cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter, produs la o adâncime de 60-200 de kilometri.

La sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, în regiunea Vrancea s-a produs un cutremur moderat, cu magnitudinea de 5,5-5,8 grade pe scara Richter, la adâncimea de 83 de kilometri. La Chișinău intensitatea a fost de circa 4 grade.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована