Concubinii care și-au omorât copiii nou-născuți, condamnați la pușcărie
Doi concubini din municipiul Chişinău au fost recent condamnaţi la ani grei de închisoare pentru ca şi-au omorât copiii nou-născuţi.

Oficiul Principal al Procuraturii capitalei a acumulat suficiente probe şi a demonstrat în faţa magistraţilor că, în decembrie 2009, imediat după ce a născut la domiciliul său din sect. Botanica, concubinul femeii, la indicaţia acesteia, i-a aplicat pruncului o lovitură mortală.
În continuare, bărbatul a îngropat corpul neînsufleţit al nou-născutului în spatele casei în care locuia cuplul.
Doi ani mai târziu, concubinii, după aceeaşi schemă, au procedat şi cu alt prunc, de această dată înecându-l într-un vas cu apă, după care l-au îngropat.
Fiind audiaţi de procurori, ambii inculpaţi nu şi-au recunoscut vina imputată.
Pentru comiterea omorului intenţionat, inculpaţii au fost condamnaţi la 19 şi, respectiv, 18 ani închisoare în penitenciar de tip închis.
Sentinţa este cu drept de atac.


