Buletinul lui Platon, eliberat ilegal
Buletinul de identitate, eliberat pe numele Veaceslav Kobalev este fals, iar pe cazul dat a fost deschisă o anchetă de serviciu.

Un răspuns oficial a fost oferit șefului Direcției migraționale a regiunii Jitomir (Ucraina), Alexandr (Olexandr) Radiko, scrie cenzor.net.ua.
Potrivit documentelor prezentate, cererea privind acordarea cetățeniei pe numele Veaceslav Kobalev nu se regăsește în arhiva instituției.
„În legătura cu faptul că documentele ce ar confirma eliberarea buletinului de identitate sus-menționat lipsesc, acesta a fost eliberat ilegal. Pe acest caz a fost inițiată o anchetă de serviciu”, se spune în răspunsul prezentat.
Precizăm că pe 25 iulie Veaceslav Platon a fost dat în căutare internațională, pe numele său fiind emis un mandat de arest pe un termen de 30 de zile. Exact în aceeași zi, „raiderul nr. 1 din spațiul CSI”, cum i se mai spune lui Platon, a fost reținut la Kiev de autoritățile ucrainene. Ulterior pe numele său a fost eliberat un mandat de arest pentru 40 de zile de către instanța ucraineană, timp în care va avea loc procedura de extrădare a acestuia.
Mandatul de arest a fost eliberat de către autoritățile de la Chișinău după ce procurorii au efectuat percheziții și ridicări de documente în mai multe bănci, la oficiile unor firme, precum și la domiciliile mai multor persoane. Măsurile au fost întreprinse în cadrul unui dosar din ancheta extinsă privind frauda bancară. Potrivit oamenilor legii, dosarul respectiv are conexiuni cu un alt dosar privind spălarea celor 20 de miliarde de dolari printr-o bancă moldovenească.