theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
5 Декабря 2017, 19:05
478
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

YouTube se schimbă de la anul. Mai multe materiale vor fi eliminate

Compania care deține YouTube, Alphabet Inc., a anunțat luni că anul viitor intenționează să crească numărul angajaților care analizează și elimină materialele violente sau extremiste de pe platforma video.

YouTube se schimbă. Mai multe materiale vor fi eliminate. Foto: digi24.ro
YouTube se schimbă. Mai multe materiale vor fi eliminate. Foto: digi24.ro

YouTube ia măsuri ferme pentru a-și proteja utilizatorii împotriva conținutului necorespunzător, prin politici mai stricte și prin echipe mai mari de aplicare a acestora, a scris, într-o postare pe blog, Susan Wojcicki, CEO al YouTube, potrivit Agerpres.

"Acționăm de asemenea ferm împotriva comentariilor, lansând noi instrumente de moderare a comentariilor și, în unele cazuri, eliminând cu totul comentariile", a spus Susan Wojcicki.

Obiectivul este ca numărul angajaților Google din întreaga lume responsabili cu eliminarea materialelor care ar putea încălca politicile companiei să ajungă la 10.000 în 2018, a mai afirmat ea.

YouTube a dezvoltat deja un program automat pentru identificarea clipurilor cu conținut extremist, iar acum vrea să facă același lucru cu clipurile care încurajează discursul bazat pe ură sau care nu sunt potrivite pentru copii.

Însă, în contextul înăspririi regulilor, compania a primit plângeri din partea celor care încarcă clipuri pe YouTube că acest program este supus erorilor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована