Relansarea Nokia mizează mult pe nostalgie
Lansarea neașteptată și care a atras atenția presei și a cumpărătorilor a fost relansarea Nokia 3310 – unul dintre modelele istorice ale brandului finlandez, care și-a găsit o mulțime de cumpărători datorită strict nostalgiei.
![]()
Cine ar mai fi cumpărat altfel un telefon mobil 2G care poate face doar apeluri, SMS și celebrul joc Snake? Probabil că nimeni. Lumea a evoluat atât de mult în doar 17 ani, încât modul de utilizare a telefoanelor s-a schimbat fundamental. Atunci doar vorbeam, foloseam mesajele foarte rar și în pauzele de așteptare jucam Snake. Astăzi, folosim telefoanele pentru mult mai multe lucruri.
Cu toate acestea, modelul Nokia 3310 relansat a avut mare succes. Peste tot pe Facebook apare acest model, oamenii l-au cumpărat pentru că este ieftin, pentru că le aduce aminte de tinerețe sau copilărie, pentru că este la modă iar, pentru că se discută despre el. Aproape nimeni nu discută concret despre noile telefoane Nokia, cele cu Android, care ar putea pecetlui relansarea brandului. Pe de altă parte, tind să cred că se vor vinde bine și ele.
Este foarte adevărat că brandul Nokia a fost afectat printr-o întreagă serie de erori. Preluarea de către Microsoft nu ar fi fost o greșeală completă dacă finlandezii ar fi păstrat toate liniile clasice de produse și le-ar fi adus îmbunătățiri: atât modele de telefoane mobile simple, cât și feature-phones, cât și smart phones. Dacă ar fi făcut telefoane cu Android din primul an după preluare, piața ar fi răspuns altfel. Microsoft a lansat Nokia X mult prea târziu, cu dotări mult prea modeste ca să aibă succes.
De asemenea, nu uităm că Windows Phone și Windows Mobile au avut reacții controversate. O parte din fanii hard-core continuă să susțină platforma, care a fost un eșec pentru marea masă a cumpărătorilor. S-au lansat târziu, cu un produs nefinisat, care era mult în urma iOS sau Android. Cu un magazin de aplicații mult în spatele iTunes sau Google Play. Cu mult discurs mediatic, care nu a fost susținut prin acțiuni concrete, de tipul “vom face”, “vom vinde”.
Nu s-a speculat exact ceea ce folosește acum HMD Global pentru relansare: moștenirea Nokia, tradiția Nokia, reputația Nokia. Schimbarea a fost aproape completă, aproape 180 de grade, cu puține „condimente” care să facă produsele atractive.
Dar șansa mare a Nokia, poate un risc calculat, a fost că telefoanele Microsoft foloseau branduri precum Lumia sau Asha, care acum în mod aproape sigur nu vor mai putea fi resuscitate. Sigur, poate chiar ele au fani și oameni care și-ar dori produse noi, dar nu cred că dacă Microsoft va lansa un telefon mobil nou va mai folosi vreodată brandul Lumia. Chiar dacă acel telefon ar fi făcut în colaborare cu noua Nokia, slabe șanse să mai utilizeze acel brand. De ce? Simplu: pentru că nu a prins. Păi Nokia 3310 a vândut sute de milioane de unități și probabil că noul Nokia 3310 va avea la finalul acestui an câteva milioane bune de telefoane vândute.
Cineva spunea că și-a cumpărat noul Nokia 3310 pentru a avea un telefon mobil de back-up când se termină bateria smartphone-ului. Poți suna și poți trimite SMS-uri mult și bine după ce bateria de la smartphone s-a termianat. Altcineva povestea că s-a decis să ia un telefon mobil clasic pentru că „simte că petrece prea mult timp pe smartphone” și ar vrea să controleze mai bine acest fenomen. Vrea să aibă un telefon cu care să țină legătura cu toată lumea, dar nu mai vrea să stea pe Facebook, Messenger, Instagram și așa mai departe.
Lumia sau Asha vindeau tot pe baza nostalgiei brandului Nokia, dar oamenii știau deja că este altceva și să se aștepte la altceva. Iar foarte mulți au avut o experiență limitată sau slabă, exceptând camera foto, care a fost mereu un plus sau aplicațiile Office aduse pe mobile. Iar Microsoft a gândit o strategie prin care a adus Office și pe Android și iOS, lăsând practic Windows Phone fără niciun atuu concret.
Dar știm deja că se lucrează iar la aducerea Windows pe smartphone-uri și cred că va fi o relansare interesantă. Eu personal pariez pe Surface Phone cu Windows 10 complet. Abia aștept să am mai multe noutăți pe tema asta.
Brandul Nokia și nostalgia relansării 3310 (plus mediatizare gratuită, promovare în social media gratuită) vor împinge în față telefoanele Nokia cu Android. Iar modelele nu sunt deloc rele, sunt ieftine, dar de o calitate greu de egalat.


