Cum arată cele mai tare concepte aflate în dezvoltare
Smartphone-urile viitorului vor ajunge să controleze tot mai mult viața celor care le folosesc.
Dezvoltatorii lucrează la numeroase tehnologii care vor aduce schimbări radicale în această industrie.
Potrivit experților, în următorii 2 ani, rezistența la apă și praf va deveni standard în industria telefoanelor mobile. De asemenea, vom vedea și primele prototipuri de telefoane care revin la forma inițiala când sunt îndoite. Următorii 2-3 ani vor aduce pe piață și primele telefoane modulare, care vor permite utilizatorilor să le schimbe componentele pe măsură ce apar altele noi.
În orizontul 3-5 ani, cele mai multe telefoane vor avea ecrane de 5 inch, iar rezoluția standard va fi 4K. De asemenea, mai toate smartphone-urile vor oferi viteze 4G, iar conexiunea de internet va permite descărcarea unui film în numai 30 de secunde.
Smartphone-urile viitorului nu vor mai avea nevoie de spațiu de stocare, pentru că totul se va salva on cloud. În plus, telefoanele vor putea face fotografii și filmări în 3D.
Peste 10 ani, spun experții, vom vedea și primele telefoane din grafen. Acestea vor putea fi pliate și îndoite precum o foaie de hârtie. De asemenea, vom vedea noi soluții de baterii care vor permite folosirea telefoanelor în regim non-stop, telefoanele urmând sa se încarce inclusiv de la căldura emanata de corpul uman.
În privința dimensiunilor, telefoanele viitorului vor fi croite pe măsura dorințelor utilizatorilor, în magazine. Vom avea dispozitive care le vom putea ține în mâini dar și unele de mărimea unor lentile de contact.
GadgetReport.ro prezenta, anterior, câteva dintre cele mai interesante produse aflate pe planșele dezvoltatorilor.
PACKET phone
Imaginat de inventatorul turc Emir Rifat, “Poket” este un mini-telefon de 5 cm x 5 cm realizat dintr-un material touch-sensitive eco-friendly care imită hârtia. Gadgetul, câștigătorul concursului Istanbul Design Week, beneficiază de 5 display-uri cu keypad-uri, 2 mini-tastaturi și un buton sensitive, plasat în centru. Telefonul se pliază și este foarte ușor de purtat și folosit.

Nokia Morph
Chiar dacă în prezent traiește mai mult din amintiri, Nokia privește cu speranță la viitor. Unul dintre cele mai interesante concepte de telefoane lansate de producătorul finlandez este Morph. Un telefon ce foloseste nanotehnologie pentru a crea un corp flexibil si un ecran transparent, care poate fi modelat în forma în care este preferată de utilizator.

NEC Flexible Concept Phone
De la Nec vine următorul concept. Un telefon realizat dintr-un material cu memorie, ce imită plasticul.

Flip Android
Flip este un concept de telefon mobil imaginat de Kristian Ulrich Larsen. Smartphone-ul are trei ecrane separate super amoled, care se pliază, la nevoie, într-unul singur. Gadgetul, dotat cu o tastatură full qwerty, rulează sistemul de operare Android.

Window Phone
Imaginat de Seunghan Song, telefonul este realizat dintr-un material inteligent ce imită sticla. Smart-phone-ul este unul de tip full-display, fiind capabil să își modifice suprafața în funcție de aplicația folosita, de la dialing, la sms, meteo, web și video.

Sticker Phone
Telefonul imaginat de Liu Hsiang-Ling funcționează după un concept eco, inovativ și foarte simplu. Smartphone-ul, realizat dintr-un material polysiloxane (silicon), prezintă o suprafață super-aderenta, astfel că telefonul poate fi lipit pe geam pentru a-și încărca singur bateriile solare. Telefonul are o tastatura simpla, cu butoane de on-off și o tastă de volum pe laterală.

Fujitsu Pebble
Un telefon cu un design special, glamour, dedicat persoanelor de sex feminin. Prezentat, în premiera, la expoziția CEATEC (Combined Exhibition of Advanced Technologies) din Japonia, telefonul vine cu o inovație spectaculoasă. Pata neagră din mijloc poate fi transformată în tastatura, media-panel sau web-browser, în funcție de locul în care este mișcată.

Visual Sound
Conceptul, imaginat de Suhyun Kim, este construit dintr-un panou de cristale lichide. Principala sa inovație o reprezintă modul de folosire. Telefonul transformă vocea în text și invers, astfel ca convorbirea capata o nota cel putin interesanta, mai ales însoțită și de experiența video 3D. Smartphone-ul este dotat, bineînțeles, cu toate accesoriile necesare, oferind posibilitatea utilizatorului de a vedea filme, a naviga pe internet și a juca cele mai noi jocuri în 3D.

Leaf Phone
Acest concept de telefon, imaginat de Anastasia Zharkova, se inspiră din lumea organică, luând forma unei frunze pe care o poți atașa de mâna sau de alta parte a corpului. Gadget-ul combina esteticitatea cu functionalitatea, oferind o experiență multimedia completă. Bineînțeles, telefonul este realizat dintr-un material care acumulează energia solara astfel ca, împreuna cu bateriile electromagnetice, funcționează, practic, fără oprire. Având în vedere forma speciala, tastatura este una virtuala, proiectata de un laser pe orice suprafață.

Cobalto
Un telefon cu adevărat unic, ce îmbină designul futurist cu nanotehnologia. Un gadget imaginat de Mac Funamizu, inspirat din seria Sci-Fi “Minority Report”. Telefonul, dincolo de funcțiile obișnuite, poate proiecta imagini 3D. Cobalto se încarcă prin celulele fotosensibile prezente pe ecran.



