theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
22 Января 2018, 22:50
678
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Apple va înceta producția iPhone X, din cauza vânzărilor slabe

Apple va înceta producția iPhone X, modelul său de top, cu prețuri pornind de la o mie de dolari în sus, din cauza vânzărilor slabe, consideră analistul Ming-Chi Kuo, de la KGI Securities, scrie The Inquisitr.

Apple va înceta producția iPhone X, din cauza vânzărilor slabe
Apple va înceta producția iPhone X, din cauza vânzărilor slabe

Acesta este unul dintre cei mai reputați specialiști în privința Apple și de obicei este optimist în privința Apple, scrie libertatea.ro.

În fapt, acesta spune că gigantul american a redus deja comenzile către furnizori și anunță oprirea producției în vară. Presa a scris deja de aceste reduceri de pentru producție.

Potrivit lui Kuo, un telefon pe baza iPhone X va fi produs în continuare de Apple, dar doar ca opțiune ieftină.

Mai mult, Kuo și-a redus estimările în privința vânzărilor iPhone X, de la 80 de milioane de unități în total la 62 de milioane într-un an întreg.

Acesta spune că Apple suferă în China, unde clienții doresc smartphone-uri cu ecran mare, iar Huawei, Oppo, Vivo sau Xiaomi domină piața cu terminale foarte bine realizate și foarte ieftine.

De asemenea, Kuo precizează că mulți cumpărători sunt îndepărtați de ”notch”, bara de senzori pentru recunoaștere facială, aflată deasupra ecranului. Acesta precizează că multe aplicații nu sunt adaptate pentru a folosi întregul ecran al iPhone X. Din această cauză, ecranul unui iPhone X pare mai mic decât cel al unui smartphone de 5,5 inchi.

O altă problemă o constituie prețul foarte mare.

Pe de altă parte, Apple nu vinde doar iPhone X, ci și iPhone 8 și iPhone 8 Plus, lansate tot în toamna anului trecut.

De asemenea, gigantul are în ofertă atât seria iPhone 7/iPhone 7 Plus, gama iPhone 6S/iPhone 6S Plus, dar și micuțul iPhone SE.

Astfel, rezultatele financiare ale Apple nu ar fi atât de mult influențate de acest eșec. Pe de altă parte, se pune problema viitorului, dacă Apple va renunța în viitor la senzorul de amprentă pe toate iPhone-urile pentru a include recunoașterea facială.

De altfel, aceasta din urmă i-a dat Apple multe bătăi de cap: nu a funcționat la evenimentul de lansare, iar ulterior sistemul a fost spart de hackeri.

Apple a depășit o capitalizare de 900 de miliarde de dolari pe bursă la finele anului trecut.

Smartphone-urile Apple sunt asamblate în principal de către Foxconn, în vastele sale uzine din China. De asemenea, alte companii care asamblează iPhone sunt Pegatron și Wistron.

Între timp, compania este implicată în două scandaluri cât casa: a recunoscut oficial că încetinește vechile iPhone-uri, ceea ce i-a adus mai multe procese până acum, și a anunțat că toate produsele sale au vulnerabilități de securitate. Patch-urile vor reduce la rândul lor performanța modelelor.

De asemenea, Apple este dată în judecată de producătorul de semiconductori Qualcomm, care acuză Apple că îi folosește ilegal o serie de tehnologii.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована