Un sistem de irigare s-a dat în exploatare în raionul Ungheni
În satul Mănoilești, raionul Ungheni, a fost dat în exploatare un sistem de irigare mică. Sistemul asigură cu apă o suprafaţă de 160 de hectare, pe care beneficiarii au plantat legume.

Potrivit specialiștilor, datorită irigării corecte a terenurilor, recolta este înaltă. În prezent, aproximativ 80 de legumicultori sunt ocupaţi la culesul castraveţilor, informează MAIA.
Apa cu care sunt stropite culturile agricole vine direct din râul Prut. În cadrul acestui proiect a fost construit un apeduct cu o lungime de 4,5 kilometri și un bazin de acumulare din care apa Prutului este pompată direct în câmp.
La ceremonia oficială de inaugurare a fost prezent și ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov. Ministrul a vorbit despre necesitatea extinderii de proporţii a suprafeţelor irigate, acesta fiind unul din cele mai eficiente mijloace împotriva secetei, care ne afectează tot mai des, dar şi o garanţie a unor recolte stabile pentru cei care administrează corect terenurile agricole.
Bumacov a mai spus că în prezent este în elaborare o strategie de implementare a unui program complex de irigare la scară mare, cu utilizarea apelor din Prut şi Nistru, lucru, ce va asigura în viitorul apropiat cultivarea programată a recoltelor înalte.


