Un milion de euro din partea Uniunii Europene, pentru conservarea patrimoniului cultural din țară
Uniunea Europeană va oferi țării noastre un milion de euro pentru a îmbunătăți cadrul juridic și a proteja patrimoniul cultural al Republicii Moldova.

Banii vor în cadrul proiectului Twinning „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova prin păstrarea și protecția acestuia", scrie realitatea.md.
Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a menționat că obiectivul general al proiectului, implementat în parteneriat cu Ministerul Proprietății Culturale, Activităților și Turismului din Italia, este de a oferi suport instituțiilor specializate din Republica Moldova pentru consolidarea aplicării cadrului juridic şi îmbunătățirea guvernanței în domeniul protecției patrimoniului cultural.
„Țara noastră are un patrimoniu bogat care merită a fi cunoscut și protejat, iar acest proiect va veni în sprijinul atât al specialiștilor, dar și în consolidarea capacităților de cunoaștere și de promovare a subiectelor de protejare a patrimoniului în interiorul Republicii Moldova, deoarece punerea în valoare a patrimoniului cultural al țării poate servi drept sursă de dezvoltare culturală durabilă”, a conchis Babuc.
Proiectulu „Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova prin păstrarea și protecția acestuia" va avea o durată de implementare de 2 ani și va dura până în septembrie 2019. În cadrul proiectului, vor fi implicați aproximativ 30 de experți din Italia care vor activa în strânsă cooperare cu experții moldoveni. Metodele de lucru vor fi bazate pe dialog continuu, consolidarea capacităților și abilitarea instituțiilor din Republica Moldova prin revizuirea cadrului legislativ, dezvoltarea programelor educaționale, vizite de studiu, stagii la instituțiile italiene, seminare, ateliere de lucru, training-uri, instruire la locul de muncă și dezvoltarea de proiecte-pilot. Principalii beneficiari direcți ai proiectului sunt Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și instituțiile sale conexe.






