Transportul feroviar prin Transnistria, reluat de ochii lumii
Trenul care a pornit acum o lună de la Râbniţa în direcţia Ucrainei a fost primul şi ultimul marfar ce a traversat regiunea separatistă. Dezvăluirea a fost făcută astăzi de șeful misiunii OSCE la Chişinău, Jenifer Brush.

„Am vizitat Tiraspolul săptămâna trecută și am discutat despre noi posibilități de reluare a transportului feroviar. Suntem convinși că transportul feroviar prin regiunea transnistreană va fi reluat, însă nu putem spune când”, a declarat Jenifer Brush.
Premierul Vlad Filat s-a arătat deranjat de dezvăluirea făcută de OSCE.
„Nici OSCE, nici alte instituții nu au posbilitatea să ia decizii în locul autorităților. Proiectul a fost finalizat. Sunt probleme tehnice care vizează relațiile la nivel de cale ferată”, a menționat Filat.
Circulaţia transportului feroviar marfar şi de călători prin Transnistria a fost sistată în martie 2006. A fost un răspuns al Tiraspolului la blocajul pregătit de autorităţile de la Chişinău şi Kiev. Atunci, Moldova şi Ucraina au convenit să blocheze exporturile transnistrene pentru companiile care nu sunt înregistrate pe malul drept al Nistrului. Din 2006 garniturile traversează hotarul moldo-ucrainean pe la Ocniţa parcurgând cu peste 350 de km mai mult decât prin Trannsistria.
Luna trecută premierul Vlaf Filat şi liderul separatist Evgheni Şevciuk se lăudau că au rezolvat problema, dar n-a fost să fie.


