theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
13 Марта 2018, 08:59
5 446
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Topul raioanelor ce vor primi bani pentru proiectul anunțat de Vlad Plahotniuc

Guvernul a aprobat ieri Programul privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2018 și Programul de reparație periodică a drumurilor publice locale, comunale și străzi în valoare de 1,6 miliarde de lei.

Top raioane ce vor primi bani pentru proiectul anunțat de Plahotniuc. Foto: btv.md
Top raioane ce vor primi bani pentru proiectul anunțat de Plahotniuc. Foto: btv.md

Conform Hotărârii Guvernului, finanțarea lucrărilor de renovare a drumurilor publice naționale se va efectua din contul mijloacelor fondului rutier, iar reparația periodică a drumurilor naționale, locale, comunale și străzi - din contul mijloacelor bugetului de stat, scrie mold-street.com.

Fond Rutier de 972 de milioane de lei

Pentru drumurile publice naționale în acest an, conform Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier, sunt prevăzute circa 972 de milioane de lei. Din această sumă. 822,8 milioane de lei vor fi alocate pentru întreținerea și reparația drumurilor publice, inclusiv 492 milioane - pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație în intravilanul localităților care sunt traversate de drumuri naționale.

Ceilalți bani vor fi utilizați pentru reconstrucția și reparația drumurilor publice naționale și a construcțiilor inginerești, executarea lucrărilor de proiectare, evaluarea drumurilor și procurarea terenurilor, cofinanțarea proiectului de construcție a drumului de ocolire a orașului Ungheni, achiziționarea sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a vinietei electronice, se arată în nota de argumentare.

Cine primeşte cei mai mulţi bani din proiectul iniţiat de Plahotniuc

Al doilea Program prevede acţiuni de îmbunătățire a calității infrastructurii drumurilor în 1.242 de localități din țară pentru care sunt prevăzute 1,6 miliarde de lei, adică pentru realizarea inițiativei milionarului Vlad Plahotniuc - "Drumuri bune pentru Moldova".

„Programul are ca scop îmbunătățirea condițiilor de circulație prin majoritatea localităților țării, ceea ce va duce la îmbunătățirea schimburilor comerciale, creșterea competitivității agenților economici și a mobilității forței de muncă în localitățile rurale. Programul va fi finanțat din alocațiile suplimentare din bugetul de stat, în măsura acumulării mijloacelor financiare necesare prin intermediul Ministerului Economiei și Infrastructurii”, a subliniat ministrul Chiril Gaburici, în cadrul ședinței de Guvern.

La o analiză sumară a listei celor 1.242 localităţi-beneficiare se pot observa diferenţe majore. De exemplu, primăriilor din raionul Nisporeni, de unde este originar liderul democrat, le-au fost alocate circa 71 de milioane de lei, de două ori şi ceva mai mult decât pentru raionul Briceni care are o populaţie cu circa 10% mai mare.

Şi în cazul UTA Găgăuzia, care are o populaţie de 2,4 ori mai mare decât raionul Nisporeni, valoarea alocaţiilor este de aproape două ori mai mică. Bugetele atât de mici pentru aceste unităţi teritorial-administrative au o explicaţie - ele se pare că nu au prezentat cereri pentru reparaţia străzilor din localităţi.

Lider la valoarea alocaţiilor este raionul Ungheni cu peste 88 de milioane lei, urmat de Anenii Noi cu circa 82 de milioane şi Hânceşti cu 80 de milioane lei.

Tronsoane de 100 de metri

Este curioasă şi lista tronsoanelor de drum sau stradă ce vor fi reparate în 2018: unele au doar 100 metri lungime, cum e cazul satelor Medveja din Briceni, Brătuşeni, Edineţ, sau Scoreni din Străşeni. Majoritatea tronsoanelor au o lungime de până la un kilometru şi un cost între 500.000 şi un milion de lei. 

Sunt şi excepţii. De exemplu pentru reparaţia a cinci kilometri din drumul local Bulboaca – Chirca – Merenii Noi – Floreni din raionul Anenii Noi sunt prevăzute 8,2 milioane lei.

De notat că achiziția lucrărilor pentru fiecare raion și controlul calității executării lucrărilor va fi realizat de către Administrația de Stat a Drumurilor.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована