Tiraspolul urmează exemplul Chișinăului
După ce deputații de la Chișinău au adoptat un proiect de lege care prevede sancțiuni pentru organizatorii schemelor de tip piramidal și autorităţile din stânga Nistrului vor să urmeze exemplul și să interzică activitatea piramidei financiare «МММ-2011» pe teritoriul Transnistriei.

Inițiativa a fost discutată la ședința comună a reprezentanților Băncii Centrale de la Tiraspol, băncilor comerciale, așa-numitului Minister al Justiției și MAI-ului , scrie agenția Olivia Press.
Ministerul transnistrean al Justiției va elabora un proiect de lege care va bloca activitatea piramidei financiare, iar presa va desfășura o campanie informativă despre riscurile acestui tip de investiții.
Amintim că la 11 mai, Parlamentul de la Chișinău a votat în primă lectură un proiect de lege care presupune modificări la Codul Contravențional.
Astfel persoanele fizice care atrag oamenii în piramide financiare se vor alege cu amenzi de la 100 la 150 unități convenționale, iar persoanele juridice – cu o amendă de la 400 la 500 unități convenționale.
De asemnea, preşedintele Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă a declarat anterior că pregătește o iniţiativă legislativă prin care să fie interzisă activitatea piramidelor financiare, iar persoanele care vor încălca legea să fie pedepsite penal, nu administrativ.
Sursa: www.union.md


