Tiraspolul a reinstituit taxa de export la soia, rapiță și floarea-soarelui
După ce a anulat, pe 3 octombrie decretul din 30 mai de instituire a taxei sezoniere la exporturile de soia, rapiţă şi floarea-soarelui din regiunea transnistreană pe perioada august – sfârşitul anului 2012, liderul autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, Evgheni Şevciuc, a semnat un nou decret prin care a repus-o în aplicare.

Anularea a fost motivată prin crearea «unor condiţii favorabile pentru agricultorii RMN», iar reinstituirea - prin «solicitarea repetată a guvernului, în scopul susţinerii şi promovării producătorilor autohtoni cu activităţi în industria de procesare».
Astfel, autorităţile doresc să-i determine pe agricultori să renunţe la exporturile de recoltă şi să o vândă societăţii Fabrica de extracţie a uleiului din Bender. Taxele la boabele de soia şi seminţele de floarea-soarelui sunt de 10% din valoarea în vamă, dar cel puţin 10 euro pentru o tonă, pentru seminţele de rapiţă – tot 10%, dar cel puţin 30 euro pentru o tonă.


