Tarifele discriminatorii pentru transportul de marfă pe calea ferată vor fi anulate
Întreprinderea de Stat ”Căile Ferate din Moldova” va anula tarifele actuale discriminatorii pentru transportul de marfă, care sînt percepute de la agenţii economici care desfăşoară activităţi de import-export prin intermediul Portului Internaţional Liber Giurgiuleşti.

Acest lucru a fost discutat în cadrul ședinței de lucru, prezidate de către prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat, pe tema optimizării tarifelor pentru transportul feroviar de marfă prin portul Giurgiuleşti.
Viceprim-ministrul şi ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că principala dificultate cu care se confruntă agenţii economici implicaţi în operaţiunile de export-import prin portul Giurgiuleşti este perceperea de către Întreprinderea de Stat "CFM" a tarifelor internaţionale pentru transportul de marfă. Ministrul Economiei a subliniat că utilizarea de astfel de tarife nu are temeiuri legale.
Reprezentanţii ministerului de resort şi Întreprinderea de Stat "CFM" au solicitat susținere în elaborarea unei noi metodologii de formare a tarifelor pentru transportul pe calea ferată, care ar permite atragerea de fonduri pentru dezvoltarea întreprinderii.


