Stephane Bride a povestit cum vede diversificarea surselor de energie
Republica Moldova îşi va putea asigura securitatea energetică la nivel superior prin diversificarea surselor de energie, iar o variantă fezabilă în acest sens e conectarea la sistemele energetice europene de electricitate şi gaze naturale – a declarat, în cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepremierul Stephane Bride, ministru al Economiei.

Potrivit spuselor sale, „gazoductul Ungheni-Iaşi este o realizare importantă, care va oferi alternative de aprovizionare pe termen lung prin intermediul conexiunilor existente ale României cu Ungaria, a celei în construcţie cu Bulgaria şi a celei planificate cu Serbia”. „Ulterior, pînă în 2020, odată cu dezvoltarea magistralelor de gaze ale Coridorului Sudic şi South Stream, această conductă va oferi conexiunea suplimentară nu doar cu ţările din Balcani. Recent am început importul de gaze din România. Urmează să facem un efort ca să extindem conducta de la Ungheni pînă la Chişinău și să finalizăm cele două staţii de creştere a presiunii, una pe partea moldovenească şi alta în România. Iar pe partea de interconexiuni la sistemul electric european, preconizăm să construim pînă în 2017 interconectorul Vulcăneşti-Isaccea şi linia electrică Vulcăneşti-Chişinău”, a spus ministrul.
În opinia sa, „o alternativă de viitor pentru Moldova e reprezentată și de sursele de energie regenerabile”. „Se ştie că în Europa fotovoltaicele, eolienele şi alte surse naturale de energie au o pondere importantă în consumul total de energie. De exemplu, în România, în 2013, energia regenerabilă a constituit 41% în consumul de electricitate al ţării. De aceea, chiar cred că putem miza pe energia verde”, a declarat Stephane Bride.
El a menşionat că, „nu în ultimul rînd, urmează să identificăm fonduri pentru a investi în capacităţile interne de energie electrică şi transport de gaze pentru a permite funcţionarea stabilă a sistemelor energetice după interconectare”.


