Status Quo-ul în relaţiile cu Rusia rămâne neschimbat
În cea de-a doua zi de aflare la Moscova, delegaţia guvernamentală a Republicii Moldova în frunte cu premierul Vlad Filat nu a obţinut semnarea unui acord privind importul de gaze, dar nici n-a fost pusă în situaţia de a accepta aderarea la Uniunea Vamală.

„Participarea la orice proiect de integrare trebuie să fie conştient, fără presiuni şi acceptat în baza unor interese naționale", a subliniat el. Potrivit premierului rus acest lucru este perfect valabil atât pentru Uniunea Eurasiatică şi pentru Acordul de liber schimb cu ţările CSI dar și pentru Uniunea Europeană.
Medvedev spune că Rusia niciodată n-a făcut presiuni în acest sens asupra potențialilor parteneri. „Desigur, suntem interesaţi ca Uniunea Vamală să se extindă şi să se consolideze, însă fără a face presiuni”, a menţionat acesta.
Medvedev e satisfăcut de raporturile comerciale, nu şi de nivelul investiţiilor
Premierul rus s-a arătat satisfăcut, totodată, de trendul pozitiv în relaţiile comerciale dintre Moldova şi Rusia, schimbul de mărfuri avansând stabil cu 20% anual.
„Potrivit rezultatelor pentru anul trecut, schimbul de mărfuri dintre ţările noastre a atins două mld. de dolari iar în prima jumătate a anului curent, această cifră depăşea deja un mld. dolari iar la finele anului ar putea fi cu vre-o 20% mai mare decât anul trecut”, s-a arătat convins Medvedev.
El nu a fost, însă, la fel de mulţumit în ce priveşte investiţiile ruseşti în ţara noastră. „Există șanse de creștere și nu sunt deloc mici. Investițiile nu sunt mari și există posibilitatea să le intensificăm. Cele rusești se cifrează la sute de milioane, iar cele moldovenești - la zeci de milioane. Nu este mult şi noi optăm pentru intensificarea acestora”, a declarat premierul rus.
Șeful Cabinetului de miniștri din Federaţia Rusă a specificat că proiectele investiționale sunt o prioritate pentru țara sa, iar volumul investițiilor în economia Moldovei, care este de circa 200 milioane dolari nu e nici pe departe suficient.
În ce priveşte domeniile de interes economic, Medvedev a menţionat sectorul energetic, agricultura, industria prelucrătoare, referindu-se, în acelaşi timp şi la tehnologiile informaţionale.
La rândul său, premierul Vlad Filat a declarat că Republica Moldova ca ţară membră a CSI intenționează să-şi aprofundeze cooperarea cu Rusia şi că este interesată în atragerea a cât mai multe proiecte investiţionale. Contractul privind gazele mai aşteaptă Însă, referitor la cea mai importantă problemă de pe agenda vizitei, acordul de livrare a gazelor naturale, nu s-a ajuns la nici un rezultat. Cu toate acestea premierul rus a dat asigurări că la acest subiect nu există contradicţii, ci doar viziuni diferite . „Eu am înaintat un pachet de propuneri partenerilor noștri, am discutat intens acest subiect, şi am adus toate argumentele, inclusiv asupra pachetelor energetice. Am spus că avem relații bune cu UE, circuit comercial mare, vrem regim liberalizat de vize, dar avem și viziuni diferite, inclusiv în ceea ce ține de pachetele energetice. Din păcate, modului cum sunt formulate și se implementează, lovesc în interesele Rusiei și a companiilor ruseşti, inclusiv a Gazprom-ului. Din acest motiv, suntem nevoiți să ținem cont și de statutul de membru a asemenea organizații, inclusiv de participarea în Comunitatea Energetică. Am făcut propunerile pentru viitor și sper că partenerii moldoveni le vor aprecia și își vor prezenta viziunea lor”, a spus Dmitri Medvedev. La rândul său, Filat a spus că ar fi fost foarte simplu dacă problema respectivă era discutată doar prin prisma cooperării economice, menționând că nu este o problemă dificilă, dar este nevoie de o abordare complexă. Premierul s-a referit aici la condițiile de livrare, cât şi la situația din acest domeniu din stânga Nistrului. După întrevederea celor două delegații a avut loc ceremonia de semnare a Acordului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne al RM și Ministerul de Interne al FR, a Acordului de cooperare între Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcţiilor al RM și Ministerul Dezvoltării Regionale al FR, precum și a Regulamentului privind crearea unei comisii formată din istorici moldoveni și ruși. Republica Moldova deocamdată nu a reuşit să semneze un nou contract cu Gazprom după expirarea precedentului la sfârşitul anului trecut, care a fost prelungit până la 31 martie 2012, iar ulterior pentru încă un trimestru. Gazprom a întrerupt negocierile cu Republica Moldova după ce autorităţile şi-au anunţat intenţia de a adera la Pachetul energetic trei al UE ce vizează divizarea companiilor energetice, inclusiv din domeniul gazului, în una de distribuţie şi alta de transport. Reamintim că preţul gazului importat de Republica Moldova de la Gazprom a crescut cu 2%, la 389,8 dolari pe mia de metri cubi, în trimestrul doi din 2012 faţă de trimestrul precedent. În primul trimestru din 2011, preţul gazului importat de Republica Moldova a constituit 288,71 dolari pe mia de metri cubi, în trimestrul doi – 316,71 dolari, iar ultimele două trimestre – 361,17 dolari şi respectiv 395,75 dolari pe mia de metri cubi. Medvedev a lăudat vinul moldovenesc dar la servit pe Filat cu vin italian Premierul rus a mai spus că tradiţional a fost discutat și subiectul privind livrarea vinului moldovenesc în Rusia. „Aproximativ 38% din producția vinicolă moldovenească este consumată de ruși, iar 10% din importurile vinului din afară îl constituie cel moldovenesc. Este o cifră foarte bună. Din păcate, există și unele probleme, deși cei care livrează acest produs respectă condițiile. Astăzi, am discutat despre îmbunătățirea logisticii de livrare a vinului și am dat indicații responsabililor din acest domeniu", a spus Medvedev. La rândul său, Vlad Filat a spus că vinul moldovenesc este și o bogăție a Rusiei. „De multe ori emoțiile prevalează în relațiile economice. Am discutat despre deschiderea unui nou punct în Breansk, care va facilita livrarea vinurilor pe piața Rusiei. Pe lângă vinuri, noi avem condiții bune de a exporta fructe și legume. Nu trebuie să existe bariere în procesele economice", a spus premierul. Totuşi, premierul Filat a fost servit cu vin alb și roșu din Italia de către premierul rus, care însă şi-a cerut scuze şi a promis că la următoare întrevedere oaspeţii vor fi serviţi cu vin moldovenesc. |