Soldul datoriei de stat a crescut cu peste 207 milioane de lei de la începutul anului
Soldul datoriei de stat la sfârşitul lunii aprilie s-a cifrat la 19,4 miliarde de lei şi a crescut cu 207,6 milioane de lei de la începutul anului 2012, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.

Soldul datoriei de stat externe la 30 aprilie curent a constituit 13,4 miliarde lei (1144,9 mil. dolari SUA), majorându-se cu 101,8 mil.lei (2,4 mil. dolari SUA) comparativ cu începutul anului.
Pentru deservirea datoriei de stat externe au fost utilizată o sumă de 312,5 mil. lei sau 97,0% din suma prognozată pentru perioada de gestiune.
În ceea ce priveşte datoria de stat internă, la 30 aprilie curent, aceasta a constituit 5,9 miliarde lei majorându-se cu 105,8 milioane de lei faţă de începutul anului. Pentru rambursarea împrumutului au fost utilizaţi 202,5 milioane de lei sau 99,5% din mijloacele prevăzute pentru această perioadă.


