Sindicatele sunt împotriva abrogării dreptului la pensie anticipată
Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) "dezaprobă şi se pronunţă categoric împotriva propunerii de abrogare a dreptului la pensie anticipată".

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta se menţionează în declaraţia CNSM, care a amintit că acest drept a fost obţinut graţie insistenţei sindicatelor, care şi-au propus să diminueze impactul creşterii vârstei de pensionare, ce a avut loc odată cu implementarea de către Guvern a reformei sistemului de pensii.
"La situaţia din 1 octombrie 2017, de dreptul la pensie anticipată beneficiau 6020 persoane. Excluderea în anul 2018 a dreptului la pensie anticipată şi elaborarea unei noi reglementări la acest capitol în termen de şase luni după intrarea în vigoare a legii nu este o soluţie. O bună parte din persoanele eligibile în condiţiile actuale ale legii nu vor mai putea să beneficieze de acest drept, fapt ce va provoca o revoltă socială", consideră sindicatele.
De asemenea, acestea au calificat drept discriminare faptul că dreptul la pensionare anticipată este aplicabil doar bărbaţilor.
"Situaţia menţionată putea fi evitată, dacă la etapa modificării legislaţiei în domeniul pensiei se efectua o analiză profundă a aplicării dreptului în cauză. Aceasta ar fi condus, iremediabil, la elaborarea unei norme legale care ar fi exclus discriminarea produsă" - se spune în declaraţia.
Prin urmare, CNSM insistă de a menţine dreptul la pensie anticipată, concomitent fiind elaborate propuneri de modificare a legislaţiei în vederea asigurării drepturilor egale pentru femei şi bărbaţi.
În conformitate cu reforma sistemului de pensii în RM, vârsta de pensionare va creşte până la 63 de ani. În prezent, aceasta constituie 58 de ani pentru femei şi 62 de ani pentru bărbaţi.
Durata medie a vieţii în republică în anul 2016 a constituit 72,2 ani, inclusiv la bărbaţi - 68,1 şi la femei - 76,1 ani. Astfel, bărbaţii trăiesc după ieşirea la pensie doar aproximativ 5 ani, iar femeile -18 ani.


