Sectorul pomicol, în pericol
Înghețurile din ultimele zile au provocat mari pierderi în sectorul pomicol. Aproximativ 100.000 de tone de mere de iarnă au înghețat pe copaci.

„Situația este foarte critică. Ramura pomicolă este într-o stare gravă”, a apreciat Alexandru Slusari, preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”. „Am fost afectați de embargou. A fost închisă piața de desfacere din Est, iar cea din Vest se deschide foarte greu, în special cea din România. După toate au urmat înghețurile. Avem pierderi de milioane de lei”, a completat Slusari.
În context, fermierii cer statului să analizeze legislația și să decreteze în ramura pomiculturii forță majoră. De asemenea, agricultorii cer guvernul să aloce compensațiile promise anterior pentru producătorii de mere până pe 7 noiembrie și să elaboreze un mecanism de compensații, astfel încât în decurs de 2-3 luni să ajungă banii la producătorii merelor de iarnă.
„Mă tem că acesta e ultimul strigăt. În cazul în care statul nu se va sensibiliza nici de această dată, agricultorii riscă să de faliment și să înceapă defrișarea în masă a livezilor de mere”, a atenționat preşedintele „UniAgroProtect”.
Fermierii menționează că merele care au înghețat nu vor fi primite nici la suc. Chiar și așa, fructele trebuie recoltate calitativ, pentru ca pomii să nu fie afectați de boli. Potrivit agricultorilor, aproximativ 1000 de tone de mere urmează să fie culese și aruncate.
Întrucât merele de iarnă necesită cheltuieli mai mari la prelucrare, producătorii cer guvernului să analizeze situația și să ofere cel puțin 1,5 lei pentru un kilogram de mere.
În cazul neachitării compensațiilor, Asociațiile AgroInform și Moldova-Fruct, Uniunea UniAgroProtect, precum și Federația Națională a Fermierilor amenință cu proteste masive.


