Scad exporturile!
Republica Moldova exportă din ce în ce mai puțin. Exporturile de mărfuri realizate în luna iulie s-au cifrat la 163 de milioane USD, cu aproape 9 la sută mai puţin faţă de luna precedentă.

Totodată, volumul exporturilor din iulie este mai mic cu aproape 10 la sută față de aceeași lună a anului trecut.
În total, de la începutul anului, Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 1,2 miliarde USD, mai mult cu 2,4 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut.
Rusia se află pe primul loc (pondere de 30 la sută din totalul exporturilor) ca piaţă de desfacere pentru produsele moldoveneşti. Aici R. Moldova a exportat mărfuri în valoare de 356 de milioane USD, în creștere cu 12 la sută față de anul trecut.
Rusia este urmată de România cu 194 mln USD ( o pondere de 18 la sută) şi Italia – 133 mln USD (10 la sută).


