S-au găsit bani pentru bariere la trecerea căilor ferate
Calea Ferată a Moldovei va primi în acest an 20 de milioane de lei, pentru instalarea barierelor la intersecţiile periculoase, unde în ultimii ani au fost înregistrate accidente grave.

Potrivit programului aprobat de Guvern, fondul rutier va constitui 1 miliard 235 milioane lei. Peste 900 milioane de lei vor fi cheltuiţi pentru întreţinerea drumurilor, 100 mil de lei – pentru reparaţia a 10 kilometri de drum de pe traseul Orhei-Rezina-Călăraşi, 18 milioane de lei – pentru lucrări de proiectare şi 20 mil de lei vor fi alocaţi pentru instalarea barierelor la trecerile de cale ferată.
Anterior, ministrul Transporturilor Anatol Şalaru a declarat că ar putea fi instalate 13 bariere, la cele mai periculoase intersecţii. Cea mai ieftină barieră, propusă de producătorii europeni, costă cel puţin 70 mii de euro.
Lipsa barierelor la trecerile de nivel cu calea ferată a pus în gardă autorităţile în noiembrie 2012, după ce un microbuz, care se întorcea de la o nuntă, a fost lovit de un tren în apropierea comunei Mereni, Anenii Noi. Accidentul a luat viața a patru persoane.
Un alt microbuz a fost lovit de un tren în noiembrie 2011, în apropierea satului Bulboaca, Anenii Noi. Atunci, opt persoane au decedat, iar alte 16 au fost rănite.


