theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
26 Июня 2012, 08:13
2 158
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Salariu de 1000 de euro pentru angajații începători ai CNA

Salarii de cel puţin o mie de euro pentru începători. Cel puțin asta îşi doreşte şeful de la Anticorupţie, Viorel Chetraru, pentru subalternii săi.

Odată cu salariile majorate, Chetraru își dorește și reducerea drastică a numărului angajaţilor.
Odată cu salariile majorate, Chetraru își dorește și reducerea drastică a numărului angajaţilor.

Odată cu salariile majorate, Chetraru își dorește și reducerea drastică a numărului angajaţilor.

„Din punctul meu de vedere, trebuie să fie angajaţi puţini, dar foarte bine plătiţi. Nu mai puţin de 1000 de euro, salariul pe care trebuie să-l aibă un începător în această instituţie”, a declarat astăzi Chetraru, în cadrul ședinței cabinetului de miniştri, unde astăzi a fost aprobată strategia de reformare a Centrului Anticorupție.

Legea privind reformarea Centrului prevede că persoanele care vor dori să facă parte din noua structură vor fi supuse testului cu detectorul de minciuni şi vor trebui să-şi dea acordul pentru a fi monitorizate atât în timpul serviciului, cât şi în viaţa privată. Schimbarea la faţă a Centrului Anticorupţie se va produce la 1 octombrie, când instituţia va fi redenumită în Centrul Naţional Anticorupţie şi se va ocupa exclusiv de prevenirea şi combaterea corupţiei şi spălării banilor.

Ofiţerii CNA nu se vor mai ocupa de combaterea infracţiunilor cu caracter economic, prerogative ce vor fi transmise Ministerului de Interne şi Procuraturii Generale. Totodată, șeful instituţiei va fi ales prin concurs public, organizat de o comisie parlamentară, şi va putea fi demis cu votul majorităţii deputaţilor, la iniţiativa a cel puţin 15 deputaţi. 

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована