Rospotrebandzor vrea să inspecteze şase producători de vin
Experţii de la Rospotrebnadzor, serviciul fitosanitar din Federaţia Rusă, urmează să inspecteze încă şase producători de vin din Republica Moldova pentru ca aceştia să îşi poată livra producţia pe piaţa rusească.

Experţii ruşi vor inspecta companiile Euro-Alko, Vinăria Ţiganca , Vinăria din Vale&Co, WINES, Ciok- Maidan-Vin, TARTCOMVIN.
Totodată, autoritatea fitosanitară din Federaţia Rusă a iniţiat procedura de deschidere a încă unui punct de control în regiunea Breansk, suplimentar la cele trei existente. În acest sens, autorităţile din Federaţia Rusă urmează să aibă o întrevedere cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii de la Chişinău.
De la începutul anului 2012, în Federaţia Rusă au fost verificate 3005 loturi de producţie alcoolică din Republica Moldova, în volum de 20,1 mil. litri.


