România își ia angajamentul să finalizeze gazoductul Iași – Ungheni până în noiembrie
România are ca termen limită luna noiembrie a acestui an pentru finalizarea gazoductului Iaşi-Ungheni, de interconectare între ţara noastră şi Republica Moldova, a declarat, joi, Constantin Niţă, ministrul român delegat pentru Energie, în cadrul Conferinţei Energy Business Summit, desfăşurată sub patronajul Ministerului Economiei din România.

“România trebuie să finalizeze până în luna noiembrie gazoductul Iaşi-Ungheni, care va asigura interconectarea ţării noastre cu Republica Moldova. Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia Europeană va oferi celor două state un grant de şapte milioane de euro, din această sumă României revenindu-i patru milioane de euro”, a afirmat Constantin Niţă.
Ministerul Economiei de la Chișinău a anunțat deja licitație internațională pentru construcția gazoductului Iași – Ungheni pe teritoriul Republicii Moldova.
Ofertantul câștigător va trebui să depună o garanție de bună execuție de 5% din valoarea contractului, la semnarea acestuia. Dacă ofertantul selectat nu furnizează o astfel de garanție în această perioadă, contractul va deveni nul, iar unul nou poate fi trimis următorului ofertant din lista participanților la licitație.
Licitația este efectuată conform prevederilor legislației în domeniu a Uniunii Europene. Gazoductul Iași-Ungheni, va conecta rețelele de gaze ale României și Republicii Moldova și va transporta 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. Conducta de gaz va avea o lungime de 43,2 kilometri, dintre care circa 11 kilometri pe teritoriul țării noastre. Construcția gazoductului are drept scop consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.
Ministrul român al Energiei vine astăzi la Chișinău pentru a semna acordul de parteneriat între Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Agenţia Naţională pentru Rezerve Materiale din România, şi Acordul de cooperare între Institutul de cercetare, proiectare şi tehnologie Energoproiect din R. Moldova şi Institutul de Studii şi Proiectări Energetice din România.


