theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
4 Мая 2012, 18:20
588
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Rezervele valutare ale BNM au depăşit pragul de 2,1 miliarde de dolari SUA

Activele oficiale de rezervă la 27 aprilie au atins un nou record, depăşind pragul de 2,1 miliarde, la 2,114 miliarde dolari SUA, transmite MOLDPRES cu referinţă la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM).

În primele patru luni ale anului, BNM şi-a majorat rezerva valutară cu 148,6 milioane de dolari
În primele patru luni ale anului, BNM şi-a majorat rezerva valutară cu 148,6 milioane de dolari

Precedentul maxim istoric, de 2 miliarde 98,9 milioane de dolari SUA, după o creştere cu peste 40 milioane de dolari în perioada 16-13 aprilie, a fost atins la mijlocul lunii aprilie.

În primele patru luni ale anului, BNM şi-a majorat rezerva valutară cu 148,6 milioane de dolari, ca urmare a intrării pe cont a unor finanţări externe, inclusiv de la Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, precum şi modificarea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor valutare în raport cu dolarul SUA.

Fortificarea rezervelor valutare este importantă în eventualitatea unei probabile crize economice, în cazul agravării crizei datoriilor suverane şi recesiunii din Uniunea Europeană şi pe plan mondial, au declarat anterior reprezentanţi ai BNM.

Activele oficiale de rezervă au crescut în anul 2011 cu 248 milioane de dolari SUA, pînă la 1965,3 milioane de dolari, în comparaţie cu sfîrşitul anului precedent cînd acestea au fost de 1717,69 mln dolari SUA, notează MOLDPRES.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована