Reforme cu jumătăţi de măsură
Astfel evaluează Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Centrul Analitic Expert-Grup procesul de implementare de către autoritățile Republicii Moldova a reformelor în domenii cheie, asumate în cadrul procesului de integrare europeană, pentru perioada ianuarie-martie 2012.Olga CEAGLEI

Independenţa BNM ar putea fi subminată
Cea mai controversată evoluție în acest domeniu o reprezintă propunerea BNM de a lega dobânzile flotante la produsele bancare la o lista de indicatori de referință stabiliți de banca centrală. Deși argumentul protejării drepturilor consumatorilor este unul destul de ponderabil, BNM ar trebui să trateze atent eventualele implicații negative ale acestei propuneri, care, eminamente, este una administrativă și care nu se încadrează în logica pieței.
O altă inițiativă care merită a fi menționată este propunerea de modificare a structurii organelor de conducere ale BNM conform modelului Băncii Centrale Europene (BCE). Principalele îngrijorări țin de o serie de prevederi care riscă să submineze independența BNM și care prezintă devieri de la bunele practici internaționale în domeniu, cum ar fi: includerea în componența organului de supraveghere a unui membru numit de Guvern; eventualele conflicte de interese, caracterul insuficient de restrictiv al interdicției privind procurarea de către BNM pe piața primară a creanțelor emise de stat.
Întrebări fără răspuns privind reglementarea concurenţei
În acest domeniu a fost observată o tergiversare în adoptarea legilor în domeniul concurenței. Aprobate în prima lectură, legea privind concurența și legea privind ajutorul de stat lasă încă multe întrebări fără răspuns, generând, în același timp îngrijorări vizavi de domeniul de acoperire și instrumentele de reglementare.
Nici planul privind dezvoltarea achizițiilor publice pentru anii 2010-2013 încă nu a fost adoptat. Ca urmare, și acțiunile ce țin de armonizarea legislativă și reforma instituțională a Agenției de Achiziții Publice întârzie.
Cât priveşte politicile comerciale
Cea mai importantă realizarea a primului trimestru 2012 poate fi considerată demararea propriu-zisă a negocierilor pe marginea ZLSAC, prima rundă fiind organizată în perioada de raportare și înalt apreciată de ambele părți aflate în dialog. Au fost îndeplinite o serie de obligații punctuale pe care Moldova și le-a asumat (aprobarea strategiei în domeniul siguranței alimentare, restabilirea serviciilor de control fitosanitar și veterinar la câteva puncte de trecere auto a frontierei). Totuși, există o serie de domenii dificile – cum ar fi reglementările tehnice și standardele sanitare și fitosanitare – în care progresul este mai lent decât necesar.
Un domeniu care nu a primit până în prezent atenția cuvenită este Dezvoltarea durabilă și promovarea dialogului social. În cadrul Planului de Acţiuni privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene (CE) pentru instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC), Republica Moldova şi-a asumat un angajament important pentru promovarea dezvoltării durabile şi în particular a ameliorării cadrului instituţional aferent mediului social.
Experții constată că în pofida recomandărilor CE şi a obligaţiilor pe care şi le-a asumat R. Moldova faţă de UE, nu a fost adoptată nici o decizie privind crearea Consiliului Economico-Social. Tergiversarea implementării unei recomandări atât de specifice a Comisiei Europene ţine mai mult de costul acestei măsuri pentru decidenţii politici în urma reducerii autonomiei decizionale a acestora, şi mai puţin de unele aspecte financiare sau organizatorii care pot fi invocate.


