Reforma justiţiei accelerează

Este cea de-a doua senzaţie, care apare după ce compari proiectul intrat în Parlament cu cel adoptat şi mai treci cu privirea peste avizele la proiect. Probabil că este şi firesc, doar este vorba despre schimbarea unui sistem (judecătoresc şi aferent acestuia) care este pe roate de ani buni şi de care fac uz (sau abuz) persoane cu interese diferite. Ceea ce nu poate hotărî prima sau a doua putere în stat, este pe putere celei de-a treia, o realitate care tot mai des lasă cetăţeanul frustrat iar antreprenorul – uşurat de active.

Trebuie să apreciem efortul Ministerului Justiţiei: un proiect care rezultă din Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 (Strategia), bine ancorat în realităţile naţionale şi standardele internaţionale (în special Recomandările Consiliului Europei), detaliat argumentat în Nota informativă de însoţire; într-un cuvânt Ministerul şi-a făcut tema de acasă. Ne-am fi dorit poate şi o analiză a impactului de reglementare explicită, dar... cred că va exista una ex-post, dacă nu a existat cea ex-ante. Or, având Strategia în faţă, costurile şi beneficiile sunt relativ clare.

În opinia noastră, trebuie să analizăm modificările operate prin prisma obiectivul general declarat al Strategiei, şi anume edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate.

Să analizăm unele dintre modificări, care ni se par mai importante:

Fluidizarea procesului civil

Tergiversarea examinării cauzelor civile este astăzi o durere mare a justiţiabililor. Ea prejudiciază direct reclamantul şi oferă un avantaj injust pârâtului. Prin varii tertipuri ultimii fac abuz de dreptul de acces la justiţie (invocând deseori în mod fariseic CEDO) şi lasă în pană reclamantul creditor, în complicitate cu judecătorul simpatizant. Reparaţia prejudiciului cauzat prin tergiversarea examinării cauzelor, introdusă prin Legea 87/2011, este încă iluzorie, iar despre regresul asupra magistratului codaş abia de se vorbeşte. În aceste circumstanţe sunt extrem de binevenite modificările care se referă la stabilirea termenelor procedurale restrânse, prezentarea promptă a probelor şi decăderea din dreptul de probaţiune, citarea prin mijloace de comunicare moderne, limitarea dreptului instanţei de apel de a restitui cauza la o nouă examinare, limitarea accesului la calea de contestare prin recurs şi revizuire. În mod normal aceste modificări trebuie să conducă la ridicarea calităţii justiţiei, prin reducerea numărului de hotărâri proaste, necalificate, scrise pripit, sub pretextul volumului de lucru mare. În ultimă instanţă, la o justiţie mai eficientă.

Credem că modificările vor atinge scopul scontat numai dacă vor fi urmate de o monitorizare strictă a modului în care sunt implementate, în combinare cu un sistem just de motivare şi sancţionare a judecătorilor. Evaluarea şi aprecierea performanțelor judecătorilor, stimularea şi sancţionarea anume pe bază de merite este, credem, testul principal al reformei justiţiei. Această abordare matură a sectorului justiţiei şi rolului judecătorului în societate ar permite depăşirea impresiei, nelipsită de temei, că până adineauri ignoranţa şi corupţia în rândul judecătorilor erau cultivate intenţionat, la nivel de sistem politic (un judecător întunecat, ca şi un alegător întunecat, este mai uşor de manipulat).

Cei dintâi care vor aprecia plusvaloarea modificărilor sunt chiar judecătorii buni. Din păcate, ei sunt tot mai puţini, inclusiv ca urmare a campaniei de discreditare a corpului de magistraţi, în care s-au înregimentat deopotrivă politicieni şi jurnalişti, analişti politici şi comentatori sportivi, cu sau fără discernământ (un enunţ public al unui fost Ministru al Justiţiei, care a estimat, la ochiul său, că 60% din judecătorii din Moldova sunt corupţi, a fost utilizat în calitate de argument împotriva Republicii Moldova de unul din cei care pretinde despăgubirii din bugetul ţării în instanţele internaţionale).

Rolul procurorului în procesul civil

Aici iniţiativa autorilor de a exclude procurorul din lista celor care au dreptul de a înainta acţiune în numele altor persoane a eşuat. Nici referirea la Recomandările Consiliului Europei nu a fost în măsură să spargă rezistenţa unor deputaţi care au ştiut să apare realitatea curentă, în care procurorul poate (şi este) nu rareori folosit pe post de „cap de pod” pentru a face uz (de fapt, abuz) de accesul la justiţie. La înaintarea acţiunii civile procurorul care acţionează în numele altei persoane (ex. a celei cu probleme de sănătate) nu plăteşte taxa de stat, poziție foarte confortabilă şi pasibilă de abuz. Unde mai pui că procurorul a păstrat şi dreptul de a înainta acţiuni de reziliere (contestare) a contractelor „care lezează statul în interesele lui” şi… iată şi egalitatea armelor în proces.

Într-un context mai larg, reformarea sistemului judecătoresc fără reformarea concomitentă, în acelaşi tempou, a sistemului procuraturii, prezintă riscul debalansării sistemului justiţiei. Ridicarea imunităţii personale a judecătorilor, deziderat râvnit de unii reformatori ai justiţiei, îi face vulnerabili la abuzuri şi şantaj din partea celor care au dreptul să intenteze cauze penale. Credem că soluţia ar fi imunitatea în exercitarea funcţiei pentru toţi cei care exercită justiţia în stat (inclusiv judecători, procurori, avocaţi) şi nici o altă formă de imunitate pentru toţi ei.

Rolul judecătorului în proces

Este recunoscut că, în general, în sistemul de drept continental judecătorul are o putere discreţionară mai mare faţă de cel din sistemul anglo-saxon, care oricum este ţinut de precedentul judiciar. Nu credem că este un fenomen prost în sine, ba chiar considerăm că marja de discreţie va putea creşte pe măsura reformării corpului judecătoresc, promovării cadrelor calificate şi performante şi eliminării din sistem a elementelor întâmplătoare care îl discreditează. Pentru moment însă sunt binevenite modificările care limitează puterea de discreţie a judecătorului şi îi pretinde un anume comportament (la administrarea probelor şi aprecierea admisibilităţii lor, efectuarea expertizei, amânarea procesului sau întreruperea şedinţelor). Apreciem intervenţia deputaţilor care nu au acceptat propunerea autorilor de a permite amânarea pronunţării hotărârilor judecătoreşti. Părţile au prezentat probe, au pledat, au făcut schimb de replici şi.. vor soluţia instanţei, pe loc. Amânarea pronunţării hotărârii înseamnă, de fapt, că instanţa nu este pregătită (omitem aici alte situaţii, mult mai subtile), iar asta înseamnă lipsă de calificare (de profesionalism, competenţă, capacitate de decizie, dacă doriţi). Dacă situaţia actuală ar fi perpetuat, scopul reformei ar fi fost compromis.

În final, un domeniu rămas nereformat sub aspect de discreţie a judecătorului, este cel al măsurilor de asigurare a acţiunii. Aplicarea sechestrului sau interdicţiilor este un instrument extrem de sensibil, care, pe de o parte, asigură creditorului posibilitatea de a-şi vedea creanţa stinsă, iar pe de alta, descurajează debitorul să opună rezistenţă neîntemeiată. Astăzi practica judiciară la acest capitol este extrem de pestriţă. Prea des judecătorii îşi permit să intervină în acest mod în activitatea curentă a întreprinderilor, asta chiar dacă şi legea şi hotărârea Plenului CSJ la acest capitol le dau peste mână. După noi, soluţia ar fi instituirea răspunderii solidare a reclamantului care pretinde cu rea-credinţă măsuri de asigurare şi a judecătorului care le dispune mult prea facil.  Dar asta deja ţine de caietul de sarcini pentru următoarea fază a reformei justiţiei.