Recordul Tiraspolului: Exporturile în UE au crescut cu circa 50%
În anul 2017, exporturile de mărfuri din regiunea separatistă în statele UE au înregistrat o creştere spectaculoasă, cu peste 47%, până la circa 240 de milioane de dolari, arată date publicate de structurile vamale din regiune.

În consecinţă cota UE în exporturile regiunii a ajuns la 37% din totalul de 633 de milioane de dolari înregistrat în anul 2017, în timp ce cota statelor CSI (fără Republica Moldova) a constituit doar 31%, inclusiv cota Rusiei a fost de doar 10,3%.
Creşterea atât de spectaculoasă a exporturilor în statele UE a fost asigurată în special de livrările de produse din metal, care s-au majorat de 2,3 ori şi au ajuns la circa 137 milioane de dolari, scrie mold-street.com.
Cel mai mult au crescut exporturile în Polonia - de 5,4 ori, la fel datorită livrărilor de metale de la Uzina Metalurgică de la Râbniţa.
Aceste date infirmă afirmaţiile unor lideri separatişti şi a susţinătorilor lor de la Moscova despre o blocadă economică a regiunii impusă de Guvernele de la chişinău şi Kiev.
În acelaşi timp autorităţile separatiste se laudă că s-a majorat de 1,4 ori exportul în Rusia (până la 66,3 milioane de dolari) şi de 1,9 ori în Ucraina (până la 116 milioane de dolari).
Pe de altă parte livrările de mărfuri în Republica Moldova (de pe malul drept al Nistrului), în special energie electrică şi produse alimentare s-au redus cu 22,6%, până la 190 milioane de dolari.
Cu toate acestea Republica Moldova (de pe malul drept al Nistrului) ră,ânea principala piaţă de desfacere cu o cotă de 30% din totalul livrărilor înregistrate de aşa-zisul comitet vamal de la Tiraspol.
În acelaşi timp importurile de mărfuri în regiunea separatistă au crescut cu doar 12,5%, până la 1,04 miliarde de dolari.
Acolo principalul produs au fost resursele energetice (în special gazul), importul cărora chiar dacă s-a diminuat cu 18% a constituit circa 333 milioane de dolari (circa 32% din total). Pe locul doi au urcat fierul vechi, importat masiv de Uzina metalurgică de la Râbniţa. Aici importurile s-au majorat de 3,2 ori, până la 190 de milioane de dolari.


