theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована
14 Декабря 2017, 12:55
398
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована

Rata inflației scade puţin, dar nu trece mai jos de 7%

În luna noiembrie curent, rata anuală a inflației a constituit 7.3%, fiind cu 0.6 puncte procentuale inferioară celei din luna precedentă.

Rata inflației scade puţin, dar nu trece mai jos de 7%.
Rata inflației scade puţin, dar nu trece mai jos de 7%.

Această scădere a fost determinată de factori de natura ofertei, de efectul unei perioade de bază scăzute din anul precedent și în pofida creșterii unor tarife la serviciile comunale, scrie independent.md.

Conform Băncii Naționale a Moldovei, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației au avut-o prețurile la produsele alimentare, fiind cu 0.4 puncte procentuale inferioară celei din luna precedentă. Contribuția inflației de bază la traiectoria ratei anuale a inflației a fost similară lunii precedente. 

Impactul prețurilor la combustibili s-a majorat până la 0.5 puncte procentuale, iar cel din partea serviciilor reglementate a fost cu 0.3 puncte procentuale sub nivelul lunii precedente și a constituit 1.4 puncte procentuale.

Rata inflației lunare a consemnat un nivel de 0.7%, determinată de creșterea prețurilor la produsele alimentare, a prețurilor la mărfurile nealimentare și a prețurilor la servicii.

Rata anuală a inflației de bază a înregistrat în luna de referință valoarea de 5.0%, fiind cu 0.1 puncte procentuale superioară celei din luna precedentă.

Totodată, rata lunară a inflației de bază în luna noiembrie a constituit 0.5%. Cele mai semnificative majorări de prețuri s-au înregistrat la subcomponentele: „țigări”, „întreținerea zilnică a gospodăriilor”, „încălțăminte” și „îmbrăcăminte”.

Majorarea prețurilor la produsele alimentare față de luna octombrie 2017 cu 1.1% a fost determinată, în special, de creșterea prețurilor la „ouă” (17.2%), la „legume proaspete” (6.0%), la „cartofi” (3.4%), la „lapte și produse lactate” (0.9%), la „grăsimi” (0.7%) și la „carne, preparate și conserve din carne” (0.5%). 

Rata anuală de creștere a prețurilor la produsele alimentare a constituit 9.6%, fiind cu 1.0 puncte procentuale inferioară celei din luna octombrie 2017 și cu 6.4 puncte procentuale mai mare celei din luna noiembrie 2016.

În luna noiembrie 2017, prețurile la combustibili s-au majorat cu 1.8% față de nivelul lunii precedente. Această evoluție a fost influențată, preponderent, de creșterea prețurilor la „carburanți” cu 1.9%, generând o contribuție de 1.1 puncte procentuale. 

Ritmul anual al creșterii prețurilor la combustibili în luna noiembrie 2017 a constituit 7.4%, fiind superior cu 1.2 puncte procentuale nivelului din luna precedentă și cu 8.5 puncte procentuale celui înregistrat în noiembrie 2016.

În luna de referință, prețurile la serviciile și produsele reglementate s-au diminuat cu 0.1% față de luna octombrie curent, fiind determinate de diminuarea cu 0.8% a prețurilor la medicamente. Tarifele la serviciile transportului aerian au crescut cu 1.5% și la serviciile transportului feroviar internațional au scăzut cu 2.7%.

Источник
Поделиться новостью
Скопировать ссылку
Ссылка скопирована