Rata de ocupare a scăzut de la 54.8% la 38.5%
Rata de ocupare în câmpul muncii în Republica Moldova a scăzut de la 54.8% în anul 2000 la 38.5% în 2010, ceea ar însemna pierderea a 420 000 în doar zece ani, a declarat Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecției Sociale şi Familiei, în cadrul lansării Programului de Ţară privind Munca Decentă pentru perioada anilor 2012-2015

Astfel în Moldova, spune ministrul, atenţia sporită şi accentul prioritar în politicile publice privind piaţa muncii trebuie să fie puse pe creşterea ratei de activitate şi a celei de ocupare. Pentru depăşirea deficienţilor atestate pe piaţa muncii Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a elaborat Strategia de Ocupare pe termen lung pentru a. 2007-2015, urmând formatul Strategiei Europene de Ocupare. Strategia îşi propune ca obiectiv o mai bună coerenţă între politicile economice şi sociale în ţară şi protecţia socială a persoanelor vulnerabile. Reforma politicilor salariale şi cea de protecţie socială sunt în derulare.
Programul de Ţară privind Munca Decentă pentru perioada anilor 2012-2015 a fost lansată la 25 iulie la Chişinău. Munca decentă reprezintă o strategie ce se bazează pe dezvoltarea durabilă. Reprezentă, un element fundamental în ceea ce priveşte construcţia unei societăţi corecte, inclusive, echitabile; în acest context, accentul trebuie să fie pus pe crearea locurilor de muncă, pe dialog social, protecţie socială, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, precum şi pe respectarea drepturilor la locul de muncă.
Programul "Muncă decentă" este un proiect susţinut de Organizaţia Internaţională a Muncii. Experienţa europeană va ajuta Republica Moldova să elimine lacunele din domeniu, este convins Mark Levin, director al Echipei de Asistenţă Tehnică privind Munca Decentă şi Oficiul de Ţară al OIM pentru Europa Centrală şi de Est, Budapesta.


