„Publicând raportul Kroll, PD a vrut să-şi salveze propria piele”; Ce spun deputaţii despre gestul lui Candu
Publicarea raportului Kroll pe blogul preşedintelui Parlamentului ridică mari semne de întrebare, iar faptul că Andrian Candu a luat această decizie fără să-şi consulte colegii de coaliţie este un act... neprietenesc.

Astfel comentează liberal-democraţii gestul deputatului PD. La rândul său, opoziţia liberală spune că prin publicarea raportului, democraţii încearcă să creeze iluzia unei fapte eroice. Socialiştii cred, însă, că gestul lui Candu este mai degrabă un act de disperare, decât de curaj politic.
„Noi, PLDM, acum două săptămâni, am insistat să fie publicat raportul Kroll. Am primit atunci păreri că acest raport este o proprietate a companiei Kroll şi dacă ei vor dori să-l publicăm îl vom publica, dacă nu - nu. Noi am fost de altă părere. Banca Naţională a comandat acest raport investind bani publici, deci acest raport trebuia să fie dat publicităţii. Eu cred că nu e făcut prieteneşte, să zicem aşa”, a declarat deutatul PLDM, Tudor Deliu.
În opinia liberal-democraţilor, publicarea raportului Kroll este una surprinzătoare, în condiţiile în care, acum câteva zile, preşedintele Parlamentului declara că nu va divulga rezultatele investigaţiei internaţionale.
„Modul în care a fost publicat ridică nişte semne de întrebare. Nici nu ştiu cine a pus această clauză pentru nepublicarea raportului. A venit din partea companiei Kroll sau din partea Băncii Naţionale? Şi a doua întrebare este de ce preşedintele Parlamentului, după ce a discutat cu guvernatorul Băncii Naţionale. a adus o informaţie şi ulterior... Se cer anumite explicaţii”, a spus şi Valeriu Ghileţchi.
La rândul lor, liberalii cred că prin publicarea acestui raport, PD a sperat să obţină un plus de imagine.
„Ca să nu-l dea alţii, au găsit de cuviinţă să apară ei eroii acestui raport şi să-l facă public. Vor să demonstreze chipurile ei nu sunt implicaţi. Cu toate că noi ştim bine că toate acestea s-au făcut cu implicarea politicii şi a persoanelor din conducerea Republicii Moldova”, a comentat liberalul Iurie Chirinciuc.
Sceptici sunt şi deputaţii din Partidul Comuniştilor.
„Naşte multe dubii şi, probabil, sunt acţiuni speculative, pentru că atunci când s-a ascuns sub protecţia datelor din raport nu s-a dorit publicarea. Din ceea ce s-a difuzat acum tragem mai multe concluzii. În primul rând, autorităţile statului cu competenţă de investigare nu şi-au făcut datoria”, a declarat comunistul Artur Reşetnicov.
La rândul său, liderul socialiştilor, Igor Dodon, a comentat publicarea raportului Kroll pe o reţea de socializare.
„Publicarea raportului KROLL, cu câteva zile înainte ca acesta să intre în posesia opoziţiei şi societăţii civile este mai degrabă un act de disperare, decât de curaj politic. În fruntea principalelor instituţii de stat care trebuiau să împiedice jaful de miliarde au fost şi sunt în continuare oamenii Partidului Liberal Democrat, ai Partidului Democrat şi ai Partidului Liberal. Credeţi că Shor putea face aşa jaf de proporţii fără a fi tutelat, protejat de Filat, Plahotniuc şi Ghimpu?” se întreabă Dodon.
Mihai Ghimpu, Vladimir Filat şi Vladimir Plahotniuc nu au răspuns la telefon pentru a comenta acuzaţiile. Pe o reţea de socializare s-a expus şi deputatul PL, Valeriu Munteanu.
„Publicând raportul Kroll, PD a sugerat că PLDM este unicul responsabil de furtul unui miliard de euro din cele trei bănci, încercând astfel să-şi salveze propria piele politică. Cred că sfârşitul acestei coaliţii ruşinoase este aproape, astfel PLDM a devenit o legumă politică”, a opinat Munteanu.
Liberal-democraţii spun, însă, că nu au nicio implicare în jaful din sistemul bancar.
„Mie îmi pare rău că majoritatea celor care s-au ascuns astăzi în tufari aruncă pietre în grădina noastră. Eu personal şi colegii mei nu am nici cât e negru sub unghie din ceea ce se vorbeşte în raport”, a menţionat Tudor Deliu.
În schimb, deputatul PD, Sergiu Sârbu, a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Valeriu Munteanu. „Nu este corect să comentez declaraţiile unor colegi din Parlament”, a spus scurt Sârbu.
În opinia preşedintelui comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională, Veaceslav Untilă, raportul Kroll prevede clar că Guvernul cunoştea situaţia de la cele trei bănci cu probleme, dar nu a luat măsuri în vederea prevenirii jafului.
„Guvernul nu a reacţionat şi acum eu încep să fac unele interpelări şi vreau să mă informez în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Securitate Naţională, să fie foarte clar de ce Guvernul nu a reacţionat. Este vorba de neglijenţă în serviciu, care tot este tratată ca o crimă, sau este vorba de complicitate în această crimă”, a spus Untilă.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a refuzat să facă astăzi declaraţii pe marginea raportului Kroll. Purtătorul lui de cuvânt a anunţat că acesta va veni cu o reacţie abia mâine.


