Proiectul de lege privind soluţia individuală fiscală a fost votată
Iniţiativa deputaţilor democraţi privind soluţia fiscală anticipată individuală a fost susţinută în Parlament, proiectul de lege a fost votat în prima lectură.

„Proiectul prevede introducerea şi implementarea fiscală şi nu numai a unui instrument care să aducă multe avantaje dialogului între mediul de afaceri şi autorităţile statului”, a declarat după şedinţa legislativului deputatului PD, Adrian Candu. El a adăugat că „la ora actuală sunt foarte multe scrisori emise de autorităţile fiscale, în mod special, peste 1000 pe an, unele dintre care se bat cap în cap, care uneori nu fac altceva decât dau citate din legislaţie”.
“Noi venim cu implementarea unui sistem, a unui instrument care funcţionează foarte bine în foarte multe state, în special în UE şi se poartă discuţii şi în Ucraina privind implementarea a unui asemenea sistem”, a mai spus Candu. Acest instrument “poartă denumirea de soluţie fiscală anticipată individuală”. Anticipată deoarece situaţia este interpretată „înainte de a fi efectuată o anumită tranzacţia şi se adresează unui agent economic la solicitarea acestuia”.
Adrian Candu a mai spus că mecanismul aplicare a acestei soluţii fiscale anticipate individuală va fi reglementată printr-un regulament, aprobat de Guvern.
Referindu-se la cazul Draexlmaier, deputatul democrat a spus că diferendul a fost generat de interpretarea diferită a organului fiscal local şi cel central. Instrumentul îşi propune să protejeze tot mediul de afaceri şi să ajute autorităţile să aibă un dialog mai concret cu mediul de afaceri.


