Prognoza de creștere a PIB-ului Moldovei a fost redusă
Ministerul Economiei al Republicii Moldova a redus prognoza de creștere a produsului intern brut (PIB) al țării în 2012, de la 3% la 1%. Acest lucru a fost anunțat de către viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, la ședința colegiului instituției.

Potrivit lui, revizuirea prognozei s-a efectuat ținînd cont de încetinirea creșterii economice în țară. Lazăr a spus că, după publicarea de către Biroul Național de Statistică a datelor privind creșterea PIB-ului în semestrul I al anului 2012 (creșterea a fost de 0,8%), a devenit clar că, avînd în vedere seceta severă, care a avut un impact negativ asupra agriculturii, dar și declinul unor indicatori ai crizei economice mondiale, din cauza condițiilor pieței interne și externe, prognoza de creștere a PIB-ului la nivelul de 3% la sfîrșitul acestui an este deja ireal.
Ministrul Economiei a indicat, în special, faptul că, pe fundalul crizei economice mondiale, s-a redus cererea pentru produsele moldovenești. Acest lucru a condus la o reducere a exporturilor din Moldova spre Uniunea Europeană în ianuarie-iulie 2012, precum și la reducerea ratei de creștere a exporturilor de bunuri către țările CSI. În plus, din cauza secetei severe, declinul indicatorilor se atestă și în domeniul agriculturii.
Anterior, Guvernul Republicii Moldova, ca urmare a încetinirii creșterii economice, a redus prognoza de creștere PIB-ului pentru 2012 de la 4% la 3%. Fondul Monetar Internațional a redus prognoza de la 3,5% la 3%, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - de la 4% la 2,5%.
Creșterea PIB-ului Moldovei în anul 2011 a fost de 6,4%, în trimestrul I al anului 2012 – de 1%, iar la sfîrșitul I semestru – de 0,8%.


