Producţia de alcool din Republica Moldova a crescut cu 9,4%
Producţia de alcool din Republica Moldova a crescut cu 9,4%, la 4,5 milioane decalitri, în primul semestru 2012 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

Totodată, după cum relevă statisticile Ministerului Agriculturii, în perioada de raport producţia de şampanie s-a redus cu 10%, la 132,7 mii decalitri, iar producţia de portwein, madera şi heres a descrescut cu 43,6%, la 280,4 mii decalitri.
Pe de altă parte, în ianuarie – iunie producţia de divin s-a majorat cu 46,1%, până la 1,4 milioane de litri, în timp ce producţia de lichior s-a redus cu 8,3%, la 1,7 mil. litri.
Producţia de băuturi alcoolice distilate în şase luni din 2012 s-a cifrat la 353,6 mil. lei (28,3 mil. USD), cu 9,2% mai mult faţă de perioada similară a anului precedent, iar vinurile au însumat 828,4 milioane de lei (66,4 mil USD), cu 9,1% mai mult faţă de 2011.


