Priamida MMM a cazut! Mavrodi infirmă
Agenţia ucraineană UNIAN a scris ieri, 30 mai, că partea ucraineană a piramidei financiare „MMM-2011” a căzut, iar ideologul piramidei, Serghei Mavrodi acuză presa ucraineană de minciună. În comunicatul de presă al părţii ucrainene a MMM, se spune că, în ziua de 30 mai, organizaţia a avut „probleme cu unele structuri neprofitabile”.

Şeful serviciului de presă al ministerului ucrainean de Interne, Vladimir Polişciuk, a declarat, citat de RIA Novosti, că Serghei Mavrodi, probabil, nu va fi tras la răspundere, chiar dacă piramida MMM – 2011 va cădea, pentru că el i-a prevenit pe toţi clienţii reţelei că investirea banilor în acest proiect ar putea provoca pierderea lor, deci nu poate fi vorba de escrocherie, spune Polişciuk.
Noua piramidă financiară promite clienţilor o dobândă de 20% pe lună, iar pensionarilor – 30%.
Filialele reţelei „MMM-2011” au fost deschise în mai multe ţări ale CSI, dar, deocamdată, organele de forţă nu reuşesc să-i stopeze activiatea. În unele regiuni ale Rusiei, procuratura locală i-a interzis MMM să facă publicitate.
În anul 1994, în Rusia, prima piramidă a lui Serghei Mavrodi a căzut, lăsând peste 15 milioane de deponenţi fără bani.
În prezent, după un termen de detenţie pentru escrocheria din 1994, Mavrodi se ascunde de executorii judecătoreşti. Comunicarea cu deponenţii „MMM-2011” şi public are loc prin nişte filmuleţe postate pe YouTube.


