Prezicerile BBNM pentru 2012: reducerea exporturilor spre UE
În anul 2012 se vor accentua presiuni dezinflaţioniste generate de consecinţele crizei datoriilor suverane din zona euro şi de încetinirea creşterii economiei globale. Acestea vor afecta cererea pe plan regional şi mondial şi vor contribui la scăderea preţurilor la materiile prime. Reducerea activităţii economice din regiune s-ar putea răsfrânge asupra economiei Republicii Moldova prin intermediul canalelor externe. Este posibilă o reducere a exporturilor către Uniunea Europeană, dat fiind ...

În anul 2012 se vor accentua presiuni dezinflaţioniste generate de consecinţele crizei datoriilor suverane din zona euro şi de încetinirea creşterii economiei globale.
Acestea vor afecta cererea pe plan regional şi mondial şi vor contribui la scăderea preţurilor la materiile prime. Reducerea activităţii economice din regiune s-ar putea răsfrânge asupra economiei Republicii Moldova prin intermediul canalelor externe.
Este posibilă o reducere a exporturilor către Uniunea Europeană, dat fiind scăderea cererii externe, iar continuarea deprecierii monedei unice europene faţă de principalele valute străine, ar diminua rentabilitatea exportului în zona euro pentru producătorii interni, fiind afectată producţia. Toţi aceşti factori indică sporirea riscului de înregistrare în anul 2012 a unei creşteri economice mai mici decât cea prognozată anterior, iar procesul dezinflaţionist din anul următor se va accentua. Aceste circumstanţe reflectă necesitatea relaxării politicii monetare a BNM pentru a evita înregistrarea unei deflaţii în următoarele 24 luni.
Astfel, la data de 29 decembrie 2011, Consiliul de administraţie al BNM a adoptat decizia de a diminua cu 1.0 puncte procentuale rata dobânzii de politică monetară, de la 9.5 până la 8.5 la sută. În acelaşi timp, Consiliul de administraţie a hotărât să menţină norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută străină la nivelul actual de 14.0 la sută din baza de calcul.
Această decizie vizează asigurarea condiţiilor monetare de ansamblu pentru ajustarea graduală la volatilitatea condiţiilor macroeconomice interne şi externe, susţinerea procesului de creditare, precum şi stimularea activităţii economice. Necesitatea relaxării ulterioare a politicii monetare a BNM va fi confirmată în baza datelor care vor parveni în lunile următoare.
Totodată, în scopul gestionării procesului inflaţionist şi asigurării condiţiilor monetare adecvate pentru menţinerea stabilităţii preţurilor, BNM va continua să gestioneze hotărât surplusul de lichiditate prin operaţiuni de sterilizare pe piaţa monetară.
Foto: mediafax.ro


